FOTO: Gust și savoare, ingredientele Târgului “Local Farmers’ Market” Business
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 476 Vizualizări

FOTO: Gust și savoare, ingredientele Târgului “Local Farmers’ Market”

Curtea Muzeului şi Atelierului de Prezentare Petry din Târgu-Mureş a găzduit vineri, 18 noiembrie o nouă ediţie a Târgului “Local Farmers’ Market”, eveniment organizat de societatea Primacom SRL cu scopul de a promova producătorii şi produsele tradiţionale din zona judeţelor Mureş şi Harghita. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție care a reunit un număr de peste 20 de producători din județele Mureș și Harghita. Oferta târgului a fost și de această dată una bogată, de la produsele ”Petry” reprezentate de salamul specific italienesc, cârnaţi cu gem de prune, cârnaţi evreieşti, cârnaţi speciali din carne de pui, cârnaţi ardeleneşti cu carne de vită şi porc şi cârnaţi Debrecen, până la miere, vinuri, cârnaţi speciali, siropuri de casă, pâine de casă, legume, fructe, brânzeturi tradiţionale, produsele handmade şi nelipsitele produse naturiste.

dsc_2097Suntem la cea de a noua ediție a Târgului “Local Farmers’ Market”. Față de expozanții tradiționali avem prezențe noi, un producător de uleiuri condimentate din județul Harghita, un expozant cu accesorii și bijuterii, precum și un producător de flori din Curteni. Oferta ”Petry” la acest târg este una mai specială, jumări de gâscă și porc preparate chiar la fața locului, plus tocănița în pâine și ceaiul cald, preparat tot la ceaun,  de asemenea făcute la fața locului. Ne pregătim pentru cea de a zecea ediție a târgului din luna decembrie care va fi una mai specială, înaintea sărbătorilor de iarnă. Noutatea va fi că ea se va întinde pe durata a două zile, în zilele de 16 și 17 decembrie, plus că vom mări aria de prezentare a expozanților, nu vor mai fi doar în curte ci și în față, de la scările Rákóczi până la magazinul ”Petry”, ne-a declarat Bálint P. Erika director marketing, Primacom SRL Târgu-Mureş.dsc_2103dsc_2102dsc_2101dsc_2100dsc_2096dsc_2095dsc_2092dsc_2094dsc_2090dsc_2089dsc_2088dsc_2087dsc_2082dsc_2081dsc_2080dsc_2079dsc_2078dsc_2076dsc_2075dsc_2074dsc_2071dsc_2070dsc_2069

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE