#minor – Cât de mare este ogoliul național și cum sunt educați copiii?

Bogdan Georgescu, regizor și dramaturg, și un grup de actori masteranzi din Sibiu provoacă publicul din șapte orașe ale țării la un dialog deschis în sala de teatru, în cadrul unui turneu susținut de BRD – Groupe Société Générale în perioada 11-28 noiembrie. Ce înseamnă a fi minor în România? Este nevoie de o școală pentru părinți? Cât de mare este orgoliul național, mai ales atunci când vine la pachet cu o lejeritate în a-i judeca pe străini? Sunt câteva dintre întrebările pe care Bogdan Geogescu și actorii Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Raj – Alexandru Udrea, Maria Soilică și Claudiu Urse au încercat să le ridice și publicului prezent în sala Teatrului Ariel din Tîrgu-Mureș, vineri, 11 noiembrie.

Spectacolul „#minor”, s-a jucat de la ora 19.00, după reprezentație a urcat pe scenă, alături de actori și regizor, și psihologul Oana Cueșdeanu, din Tîrgu-Mureș, care a încercat să răspundă întrebărilor propuse de spectacol și ne-a împărtășit din experiența sa ca psihoterapeut.

#minor – oglinda absurdității liderilor politici și nu numai
Spectacolul pornește de la două cazuri intens mediatizate anul acesta – situația familiei Bodnariu și scandalul de la Opera Română – care, deși aparent diferite, aduc într-o zonă comună anumite metehne naționale precum pasarea responsabilității sau tendința de a ne crede mai buni și de a-i critica pe ceilalți fără a ne vedea propriile greșeli.

Actorii trec alternativ din „pielea” unor parlamentari, personaje dezvoltate în așa fel încât să reprezinte o paletă cât mai largă de poziții, în „pielea” angajaților/artiștilor de la Opera Română. Deși vizual, spectacolul câștigă mult din al doilea subiect, totuși accentul cade pe primul, situația familiei Bodnariu, care este și mult mai bine dezvoltat. Pornirea parlamentarilor de a „le da lecții autorităților norvegiene”, în condițiile în care datele oficiale descriu în România o situație foarte gravă legată de abuzurile asupra copiilor și de ineficiența serviciilor de protecție socială, este surprinsă cu un umor aproape deprimant de Bogdan Georgescu.

Oana Cueșdeanu a vorbit despre dificultățile pe care le au în general oamenii în a face față solicitărilor unei existențe obișnuite în societatea contemporană și a descris într-un mod plastic felul deficitar în care comunicăm de multe ori, comparând interlocutorii cu două televizoare puse față în față setate fiecare pe alt program.

„Plecăm de la ideea că este foarte greu să ne educăm copiii, este un proces foarte greu. A crescut numărul părinților doritori să meargă la ședințe de parenting, să învețe cum să fie părinți”, ne-a spus psihologul. „Când suntem mici (…) nu suntem capabili să facem diferența dintre ce este bine și ce este rău din ceea ce ne spun părinții”, a adăugat Oana Cueșdeanu, explicându-ne că „nu absorbim cuvintele, ci modelele comportamentale”.

„Am fost învățați cu trebuie. Trebuie să fim corecți, trebuie să fim cinstiți, trebuie să fim iubiți de toată lumea, trebuie să fim la serviciu la ora exactă, trebuie să nu vorbim neîntrebați, să nu spun exact ceea ce gândim. Sunt foarte multe legi, de foarte multe ori auzim „trebuie” și avem sentimentul că e cumva o schemă și în care noi trebuie să ne încadrăm. Și, uneori, nu reușim”, ne-a spus Oana Cueșdeanu, adăugând că în momentul în care, devenind adulți nu mai funcționează „schema” în care trebuia să ne încadrăm fiind copii, „atunci apar ceea ce numic conflicte interioare”.

„Și cum scapi de ele?”, a întrebat regizorul Bogdan Georgescu. „Uitându-te la ele”, a răspuns Oana Cueșdeanu. Psihologul ne-a spus, apoi, că unul dintre momentele cele mai dificile în psihoterapie intervine în momentul în care ajungi la întrebarea „eu să nu fiu suficient de puternic? Pentru că de mici am fost învățați că trebuie să fii puternic, să nu plângi”, subliniind, apoi, importanța terapiei și, de asemenea, importanța faptului ca psihoterapeutul să rămână detașat. „Sigur că îmi plac clienții mei, dar nu-i iubesc, dacă i-aș iubi, le-aș face mai mult rău!”, a punctat Oana Cueșdeanu. „Încerc să le amintesc că au foarte multe resurse pe care nu le valorizează (…) practice, esența, am văzut și în spectacol – ca mesaj, este iubirea, fiecare dintre noi luptăm pentru iubire și acceptare, fiecare dintre noi, fie că suntem copii, fie că suntem adulți”, a adăugat psihologul.

Apoi, a povestit despre o experiență pe care a avut-o cu un grup de parenting pentru mămici, spunându-ne că acestea au fost suprinse că nu au primit o rețetă. „Au fost surprinse că nu li s-a dat strategia, nu li s-a spus ce să facă după ce ajung acasă”, ne-a mai spus. Apoi marcat importanța de a vorbi despre și de a ne folosi capacitățile, referindu-se la iubire, acceptare și răbdare, spunându-ne că „fiecare părinte face tot ce poate, tot ce îi stă în putință ca să își educe copii într-un anumit fel”.

În final, s-a iscat o mică dezbatere, pornind de la întrebarea: este mai bine ca instituțiile statului să intervină și să izoleze copiii de părinții care sunt suspectați că îi abuzează ori este preferabil să nu fie despărțiți de familie până când lucrurile nu sunt foarte clare? Părerea împărtășită de majoritatea celor prezenți a fost că doar în măsura în care copiilor li se pot asigura condiții optime atunci este preferabil ca aceștia să fie despărțiți de părinți înainte de finalizarea anchetei. Psihologul Oana Cueșdeanu a menționat și faptul că vârsta copilului poate fi un factor important în luarea unei decizii.

„#minor” este un proiect observațional de artă activă, co-producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și este al doilea spectacol al platformei „Manifest pentru dialog” după „Antisocial”.