Home / Agricultura / Sprijin financiar pentru fermieri

Sprijin financiar pentru fermieri

Distribuie

111Crescătorii de porcine vor primi o subvenție pentru a cumpăra animale de reproducție din rase pure sau hibride.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 16 noiembrie, o schemă de ajutor de minimis în sectorul zootehnic prin care se acordă, la achiziționare, o sumă de maxim 3.000 lei/cap vieruș din rasă pură sau hibrid, maxim 1.100 lei/cap scrofiță din rasă pură și maxim 600 lei/cap scrofiță hibridă.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare – în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente. “Beneficiarii acestei scheme sunt întreprinderile din domeniul zootehnic care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare. Beneficiarii ajutorului se obligă, prin angajament scris, să mențină în exploatație animalele de reproducție din rase pure sau hibride achiziționate pe o durată de minimum trei ani, începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat. Pentru obținerea ajutorului de minimis, beneficiarii întocmesc cereri pe care le depun până la data de 5 decembrie 2016 la direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București pe a cărui rază teritorială se află exploatația înregistrată sau exploatația cu cel mai mare număr de animale. Sumele reprezentând ajutorul de minimis se plătesc începând cu data de 15 decembrie 2016”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului României.

Resursele financiare sunt de 13,5 milioane lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016. “Dacă în urma centralizării solicitărilor transmise de Direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București, după caz, sumele solicitate în cadrul schemei de ajutor de minimis depășesc valoarea alocată acestei scheme, Direcția generală buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale determină procentul de diminuare a acestora, care se aplică tuturor solicitanților, pentru a nu se crea discriminări în rândul beneficiarilor. De asemenea, printr-o altă hotărâre aprobată astăzi, Guvernul a suplimentat cu 9,8 milioane lei, ajungând la suma totală de 33,8 milioane lei, valoarea schemei de ajutor de minimis pentru achiziționarea de berbeci/ţapi de reproducție din rase specializate pentru producția de carne şi lapte, aprobată prin HG nr. 638/2016. Reamintim că, în ședința din 31 august 2016, Guvernul a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de minimis în valoare totală de 24 de milioane de lei pentru producătorii agricoli de berbeci/țapi de reproducție din rase specializate”, se menţionează în comunicat.

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Zeci de oi, găsite fără suflare pe o pajiște din Sângeorgiu de Mureș

Distribuie Mai multe oi de la o stână din Sângeorgiu de Mureș au fost găsite …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.