Din nou grevă la BC Mureș. Se poate doar când se vrea! BC Mures
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 633 Vizualizări

Din nou grevă la BC Mureș. Se poate doar când se vrea!

În etapa a IX-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin BC Mureș Târgu-Mureș a pierdut sâmbătă seara întâlnirea disputată la București cu Steaua CSM Eximbank, scor 80-62 (22-11, 22-17, 24-19, 12-15). Este a cincea înfrângere din acest campionat pentru mureșeni, dar una care vine după calificarea în faza a doua a Europe Cup și o victorie de excepție obținută de „tigri” în urmă cu doar trei zile, când au reușit un joc și un scor demn de NBA, cu un final de 109-101 și 17 aruncări reușite din afara semicercului de 3 puncte.
Multe despre acest joc nu se pot spune. Esențial este faptul că din lot au lipsit trei dintre jucătorii importanți, alții doi făcând doar act de prezență. Alhajji Momammed, Polyák Lászlo și Ernests Kalve nu au făcut deplasarea. Ultimul a suferit o accidentare în partida din cupele europene, în timp ce primii doi au refuzat să se prezinte la acest meci din cauza restanțelor salariale pe care le are conducerea față de ei. Primul este „recidivist”, nefiind prezent nici la jocul din Lituania din urmă cu trei săptămâni. Inițial era anunțată și absența lui Goran Martinic, din aceleași motive. Acesta a fost însă cel care a dat dovadă de caracter, așa cum a și rămas în vară la BC Mureș, fiind atașat de echipă, oraș, suporteri. A și fost, ca de atâtea alte ori, principalul marcator al echipei. Alte absențe care ridică semne de întrebare au fost cele ale americanului Andrew Barham, „eroul” meciului cu lituanienii de la Prienu Bristono, când a înscris 31 de puncte, iar acum a figurat doar pe foaie, la fel ca și a lui Dalibor Dapa.
În aceste condiții, o descriere a partidei nu-și mai are rostul. BC Mureș a evoluat cu o bancă foarte scurtă, de pe care au lipsit jucători cât pentru un „cinci” redutabil: Mohammed, Kalve, Polyak, Barham, Dapa!!!
Alte comentarii sunt de prisos. O echipă înjumătățită nu poate face față nciunui adversar din Liga Națională. Steaua nu a avut de ce să-și facă griji pentru obținerea victoriei, doar pentru a deregla „tirul” celor doi „lunetiști”, Martinic și Dani Popescu, cu un total de 27 de puncte din afara semicercului, capitol la care și în aceste condiții BC Mureș a condus cu 10-8.
BC Mureș i-a avut în teren pe următorii: Martinic, autor a 18 puncte (4×3), Daniel Popescu 15 (5), Sánta 14, Lázár 6, Ciaocătă 4, Engi 3 (1), Borșa 2, D. Andrei, Bichiș.
Bucureștenii i-au avut ca principali realizatori pe Jevtovic 18, Runkauskas 13 (3), Dudzinski 12 (2).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE