Preşedintele UDMR, o nouă declaraţie incendiară despre Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1276 Vizualizări

Preşedintele UDMR, o nouă declaraţie incendiară despre Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş

111Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recent, într-un interviu acordat agenţiei de ştiri Agerpres, că o posibilă greşeală administrativă nu trebuie inclusă în aceeaşi categorie cu faptele de corupţie. Afirmaţia preşedintelui UDMR a fost făcută în contextul în care procurorii anticorupţie anchetează modul în care a fost înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic „Rakoczi Ferenc” din Târgu-Mureş.

„În cazul Bisericii Romano-Catolice a fost o reînființare a unei școli, nu au furat de la nimeni, nici de la români, nici de la maghiari, nu au furat de la bugetul de stat, de la nimeni. Și acum sunt acuzați de corupție. Deci, există totuși undeva o problemă, dacă nu de altă natură, de logică. Eu nu spun că o greșeală administrativă nu trebuie sancționată, dacă a fost undeva o greșeală, eu nu știu, nu cunosc toată procedura, asta știe procurorul. Dar o greșeală administrativă, că aici nimeni nu vorbește de mită. Dacă biserica ar fi dat lui Someșan sau directorului școlii două damigene de vin bisericesc și ei ar fi făcut baie în vin, OK, era o mită, dar nimeni nu spune așa ceva. Eventual la o greșeală administrativă, trebuie o corecție administrativă”, a precizat Kelemen Hunor, pentru site-ul www.agerpres.ro.

„În acest moment, există revoltă în Târgu-Mureș, vreţi nu vreţi”

În viziunea liderului UDMR, actualele legi sunt „de cauciuc”, iar starea de spirit a celor 400 de elevi ai Liceului Teologic Eomano-Catolic „Rakoczi Ferenc” este de revoltă.
„Trebuie să stabilim unde se termină zona penală și unde începe zona administrativă. Și acolo unde se face o asemenea greșeală, trebuie o corecție administrativă și nu penală. Cu legile acestea de cauciuc, orice poate fi asociat cu fapte de corupție. Când noi vorbim despre acest caz, atunci nu atacăm justiția, nu atacăm procurorii, doar spunem că există undeva o problemă de logică, dacă nu există o altă intenție. Asta e o altă discuție, nu vreau să intru și în această eventuală speculație de ce trebuie făcută o astfel de acțiune împotriva unei școli a Bisericii Catolice. În acest moment, există revoltă în Târgu-Mureș, vreți nu vreți. Acolo sunt 400 de copii, asta înseamnă 400 de familii, asta înseamnă profesori, o comunitate întreagă. Oameni care au avut și au încredere în această școală, în Biserica Catolică și care doresc ca ai lor copii să învețe în spiritul Bisericii Catolice și vine cineva și spune: „Gata, filmul s-a tăiat!”. Asta e problema, nu e o chestiune de anticorupție”, a menţionat Kelemen Hunor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE