La UPM BC Sirius s-a produs „schimbarea la față” Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 220 Vizualizări

La UPM BC Sirius s-a produs „schimbarea la față”

Cifrele BC Sirius după prima victorie

Obținând prima victorie în cel de-al șaptelea meci susținut de la prima promovare în Liga Națională de Baschet Feminin, 70-55 la Politehnica Național Iași, UPM BC Sirius Târgu-Mureș rămâne tot pe ultima poziție a clasamentului, cu cel mai slab atac și cea mai slabă apărare. Mureșencele au înscris în cele 7 meciuri doar 403 puncte, o medie de 57,6 și au primit o medie de peste 80 de puncte (82,6), cu o diferență de -175 și un total de 578. Se speră ca prin aducerea celei de-a cincea jucătoare străine, Angel Robinson, BC Sirius să se redreseze și să părăsească ultimul loc. În fața lor se află alte două echipe cu câte o singură victorie și încă două formații cu câte două, una dintre acestea fiind adversara pe care o vor întâlni în meciul următor din deplasare, CSM Satu Mare, cealaltă, Universitatea „Vasile Goldiș” ICIM Arad fiind adversara din ultima etapă a turului, dar care se va disputa înainte, mai exact duminică, 27 noiembrie, de la ora 12.00, pe teren propriu.

Cine este noua sosită?

Jucătoarea care a redat speranțele echipei mureșene, Angel Robinson a debutat la UPM BC Sirius în jocul de la Iași, reușind să înscrie 18 puncte în cele peste 34 de minute jucate, plus 6 recuperări și 5 pase decisive. Angel este conducător de joc, evoluează pe poziția 2, a împlinit în luna mai 27 de ani și are 1,70 metri. Pentru ea venirea în România este o premieră, dar joacă în Europa din anul 2011, când s-a transferat în Turcia de la formația Marquette University, după care a mai evoluat în campionatele din Suedia, Elveția și ultima dată în Polonia.

„Dacă ținem cont de faptul că Iașiul a pierdut la doar 4 puncte cu campioana din Sfântu Gheorghe, a învins Târgoviște și a mai făcut meciuri strânse cu alte fruntașe, victoria este cu atât mai valoroasă pentru noi. Angel Robinson este exact ceea de ce aveam nevoie, un conducător care știe jocul și face bine ambele faze. Jocul nostru s-a schimbat radical odată cu venirea ei și acum putem spera la un loc 7-8, adică unul care să ne mențină în Liga Națională”, a declarat antrenorul BC Sirius, Steff Zakarias.

În acest an se mai dispută și cinci etape din retur, până în preajma Anului Nou, astfel încât echipa târgumureșeană mai are patru partide pe teren propriu în 2016.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE