Măsuri luate de Ministerul Sănătății pentru “profesionalizarea managementului de spital” Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 168 Vizualizări

Măsuri luate de Ministerul Sănătății pentru “profesionalizarea managementului de spital”

111Guvernul a adoptat miercuri, 16 noiembrie, o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care aduce schimbări importante în privința selectării managerilor unităților sanitare publice, prin eliminarea restricțiilor privind participarea la concurs și deschiderea competiției în selectarea celor mai competenți directori.

Prin această ordonanță de urgență se lărgeşte sfera persoanelor care pot ocupa această funcţie. “De acum, selecția managerilor se poate face și din rândul altor categorii de specialişti cu experienţă şi abilităţi de conducere dovedite. Până în acest moment, exista obligaţia managerilor din spitalele clinice de a fi cadru universitar sau medic primar. Această măsură îngrădea în mod nejustificat accesul la această funcţie, cu consecinţe negative în procesul de selecţie pentru ocuparea acestei funcţii şi în desfășurarea activității de management. Pentru a asigura o conducere cât mai profesionistă a spitalelor, au fost extinse și incompatibilitățile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil şi,  în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri). Astfel, aceste funcții devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control la nivelul partidelor politice sau al societăţilor comerciale”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului,

De asemenea, este extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu:

deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager;

alte situaţii în care managerul, soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.

În plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie să primească finanțare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului. O eventuală finanţare ar putea afecta exercitarea funcţiei de manager în condiţii de imparţialitate, existând riscul avantajării sub diverse forme a respectivilor furnizori în relaţia cu spitalul. “Pentru șefii de secții vor fi organizate concursuri, deoarece aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii. Potrivit actului normativ, condițiile de exercitare a activităților de manager vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătății și prin contractul de management”, se menţionează în comunicat.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE