Sabotaj sau neglijenţă la Aeroportul „Transilvania”? Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2066 Vizualizări

Sabotaj sau neglijenţă la Aeroportul „Transilvania”?

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a propus miercuri, 23 noiembrie, cu ocazia unei şedinţe de lucru a Consiliului Judeţean Mureş, constituirea unei comisii pentru identificarea vinovaţilor pentru situaţia actuală de la Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş, rămas fără cursele principalului operator aerian, respectiv compania Wizz Air.

18 cerinţe ale Autorităţii Aeronautice, doar una rezolvată

Propunerea lui Péter Ferenc a fost aprobată cu unanimitate de voturi, astfel încât viitoarea comisie va avea în componenţă atât consilieri judeţeni de la toate partidele politice, cât şi reprezentanţi ai aparatului propriu al Consiliului Judeţean Mureş. „În perioada 2014-2016 au fost mai multe controale efectuate de către Autoritatea Aeronautică şi au fost foarte multe precizări, notificări, pe care această autoritate le-a prezentat Consiliului de Administraţie al Aeroportului Târgu-Mureş. Erau nişte sarcini foarte clare care trebuiau rezolvate în perioada 2014-2016. Din păcate, din cele 18 puncte pe care le-a avut acest proces-verbal numai unul singur a fost pornit, adică studiul de fezabilitate pentru refacerea pistei de decolare, şi restul punctelor de pe acest proces verbal n-au fost rezolvate, n-au fost realizate anumite investiţii, deşi la Aeroportul Târgu-Mureş, cum am prezentat de mai multe ori, în patru ani de zile din cele 18 milioane de lei alocate aeroportului au fost cheltuite numai 5 milioane, deci nicio treime. Bineînţeles, considerăm că probabil au fost făcute şi nişte greşeli în decursul anilor şi la urma urmei, eu am avut această idee ca să facem o comisie mixtă între angajaţii Consiliului Judeţean şi consilierii judeţeni care să verifice aceste aspecte care au fost în perioada 2014-2016 cu ocazia putem să zicem a conducerii Consiliului de Administraţie precedent, deci acele greşeli pe care ne gândim că au fost făcute trebuie să fie verificate şi trebuie aduse într-adevăr să fie publice”, a afirmat Péter Ferenc. „Această comisie va avea mai mulţi membri, eu am cerut membrilor partidelor politice care sunt membri în Consiliul Judeţean să numească câte doi membri în această comisie, care va fi completată cu membrii din Direcţiile Consiliului Judeţean, cu angajaţii din aparatul propriu, specialişti în diferite domenii, ca să vedem exact care este realitatea la funcţionarea acestui aeroport. I-am rugat pe consilierii judeţeni ca până la 1 decembrie să fie numite aceste persoane, iar la începutul lunii decembrie vom prezenta comisia care va verifica toate aspectele de la aeroport. Sper ca într-o perioadă destul de scurtă să venim cu noi detalii şi să spunem care au fost greşelile care au dus la această situaţie”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Adevărul despre portanţa pistei, ascuns?

Aflat în sala de şedinţe din incinta Palatului Administrativ, Peti Andras, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş, a prezentat, pe scurt, firul întâmplărilor care au dus la evenimentele din prezent. „În 31 octombrie, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a obligat conducerea Aeroportului să publice datele reale cu privire la condiţiile operaţionale. În perioada 26-28 octombrie, Autoritatea a desfăşurat un audit care este în mod regulat, din şase în şase luni, pentru evaluarea condiţiilor de operare la fiecare aeroport din România. Înainte de acest lucru, pe 15 iulie anul acesta conducerea Aeroportului şi-a asumat ca termen limită pentru a publica aceste date conforme cu noile realităţi. În perioada 24-26 aprilie 2016, Autoritatea Aeronautică a fost în vizită la aeroportul nostru din Târgu-Mureş şi a consemnat faptul că există o nouă expertiză cu privire la capacitatea portantă a pistei, mult sub nivelul celui publicat şi mult sub nivelul expertizei din anul 2013 şi a impus conducerii Aeroportului să publice aceste date. În decembrie 2015 se face expertiza tehnică de evaluare a portanţei care relevă faptul că în doi ani de zile această pistă a avut mult de suferit şi s-a redus portanţa cu o treime, de la 44 la 30, şi nu în ultimul rând, în decembrie 2013 există o expertiză care a relevat deja că de la 45 se reduce la 44 portanţa”, a precizat Peti Andras.

Autospeciala de stins incendii, cerută din 2013

O altă circumstanţă care a influenţat decizia operatorului, aşa după cum a afirmat Peti Andras, a fost categoria de stins incendii a aeroportului, care pentru a putea primi o aeronavă de tipul celor operate de către companiile low cost are nevoie de două autospeciale de stins incendii corespunzătoare şi conforme, cu posibilitatea de a interveni în 60 de secunde de la producerea unui incident cu un rezervor total de 12.100 litri. „Începând cu anul 2013, toate auditurile Autorităţii şi toate rapoartele de evaluare întocmite de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” au relevat faptul că a doua autospecială de stins incendii nu este conformă şi în acest sens în fiecare an s-a solicitat achiziţionarea acestei autospeciale, a doua autospecială, pe care dumneavoastră, în calitate de consilieri judeţeni, aţi aprobat de fiecare dată”, a punctat Peti Andras, care a mai informat plenul Consiliului Judeţean Mureş că autorizaţia de funcţionare a Aeroportului Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş expiră în decembrie 2017.

„Acest lucru se numea pe vremuri subminarea economiei”

Pe lista vorbitorilor s-a aflat şi consilierul UDMR Pokorny Vasile Ştefan, în opinia căruia responsabilii pentru situaţia de la Aeroport ar trebui identificaţi şi deferiţi justiţiei. „Măsurile au fost înşirate, nu s-au luat. Mai mult decât atât, conducerea Aeroportului a ascuns datele reale, n-a publicat la solicitarea Autorităţii, şi în aceste condiţii eu care mi-am trăit jumătate de viaţă înainte de 1989 ştiu, şi ştim mulţi, că acest lucru se numea pe vremuri subminarea economiei unei regiuni cel puţin, sabotaj economic şi mă întreb oare nu există responsabili pentru aceste lucruri cu care am fost minţiţi, dezinformaţi sau neinformaţi corect? Şi am ajuns într-o situaţie deplorabilă”, a afirmat Pokorny Vasile Ştefan.

Decizii voite sau neglijenţă în serviciu?

Concluzia a fost trasă de preşedintele Consiliului Judeţean Mureş. „S-au făcut nişte greşeli şi nici acum nu ştim dacă s-au luat aceste decizii voite sau efectiv a fost neglijenţă în serviciu? Sunt nişte întrebări reale pe care trebuie să le punem şi noi, pentru că este datoria noastră să le punem”, a spus Péter Ferenc.

Alex TOTH

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE