Home / Recomandări zi de zi / Furt de portmoneu soluţionat de poliţişti

Furt de portmoneu soluţionat de poliţişti

Distribuie

Joi, 24 noiembrie 2016, în jurul orei 12.40, patrula pedestră din cadrul Direcției Poliția Locală Târgu-Mureș, care efectua serviciul în zona centrală a municipiului, a fost sesizată cu privire la săvârșirea unei fapte de natură penală, respectiv furtul unui portmoneu, eveniment petrecut în stația de autobuz din Piața Teatrului.
Pe baza semnalmentelor oferite de către persoana păgubită, agenții s-au deplasat pe strada Călărașilor, iar în dreptul imobilului nr. 1 l-au reținut pe autorul faptei, un cetăţean domiciliat în Târgu Mureș, strada Valea Rece. „În momentul restituirii bunului sustras s-a constatat lipsa unei sume de bani, motiv pentru care a fost solicitată prezența unui echipaj al Poliției municipiului Târgu-Mureș. Făptuitorul fost predat pe bază de proces-verbal organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a precizat Valentin Constantin Bretfelean, directorul executiv al Poliţiei Locale Târgu-Mureş.

Pe marginea acestui furt, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a remis, de asemenea, un comunicat de presă, pe care îl redăm integral în rândurile de mai jos:

„La data de 24.11.2016 ora 1245 un echipaj de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Tg-Mureș, a fost dirijat de către Ofițerul de Serviciu pe str. Călărașilor, unde ar fi fost identificată o persoană suspectă de furt din buzunare.

Patrula de ordine publică a identificat persoana în cauză, stabilind că este vorba despre un bărbat, de 52 de ani, din Tg-Mureș.

În fapt, bărbatul în cauză împreună cu o persoană de sex feminin, la coborârea din mijlocul de transport în comun nr.2B, în staţia din Piața Trandafirilor, au sustras din geanta victimei, un portofel cu suma de 220 de lei.

După comiterea furtului, cele două persoane s-au despărțit, moment în care victima l-a observat pe bărbat și s-a deplasat după acesta, până pe str. Călărașilor, unde împreună cu ajutorul cetățenilor, l-a reținut până la sosirea echipajului de poliție.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, s-a reuşit identificarea persoanei de sex feminin care a sustras portofelul.

Cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Mureş şi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.”


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.