Mame la 11 ani și copii scoși din familii violente. Luptă împotriva violenței! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 868 Vizualizări

Mame la 11 ani și copii scoși din familii violente. Luptă împotriva violenței!

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș a demarat Campania „16 zile de luptă împotriva violenței”, desfășurată de specialiștii și beneficiarii serviciilor destinate promovării drepturilor copilului și a tinerilor aflați în dificultate din cadrul instituției sub egida ” Protejează copiii, fii o umbrelă pentru cei din jurul tău”. Evenimentul a fost anunțat în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc vineri, 25 noiembrie, la sediul instituției de pe strada Trebely nr. Potrivit organizatorilor, începând cu această dată, pe durata desfășurării campaniei, la nivelul fiecărui serviciu social vor avea loc diferite work-shopuri, de creație, sesiuni de informare în comunitate, școli, universăți, angajatori și vor fi realizate materiale promoționale având ca scop conștientizarea membrilor comunității asupra problematicii violenței și a mijloacelor de combatere a acestui fenomen.

dsc_0671

Violenţa – este considerată violarea generală a drepturilor fiinţei umane: dreptul la viaţă, la demnitate, la securitate.1700 de copii ocrotiți, o parte dintre ei au intrat în sistemul de protecție tocmai datorită acestor

Violența în școli

Între elevii care frecventează diferite niveluri de învăţământ apar forme specifice de violenţă: bătaie, agresivitate verbală, furturi, atitudini ironice, sarcastice, refuzul îndeplinirii sarcinilor, ignorarea mesajelor transmise, indisciplina, absenteismul, fuga de la ore.

Marin Negrescu, șeful serviciului de coordonare și administrare a caselor de tip familial, din cadrul DGASPC Mureș, a găsit această iniațtivă salutară, cu atât mai mult cu cât, potrivit celor declarate, pe lângă violența domestică a apărut și violența între copii, ceea ce este un semnal de alarmă în educația și creșterea copiilor, în această situație părinții purtând vina principală. Asemenea campanii, ca și cea demarată astăzi, sunt menite să ducă la conștientizarea faptului că, violența, indiferent în ce formă, are repercursiuni asupra copilului în viitor.

Umbreluța, subiectul atelierelor de lucru

Diana Șerban, șef serviciu CTF Sâncraiu de Mureş/Sântana de Mureşa afirmat că, în cadrul acestui eveniment, copiii au început atelierele de lucru și lucrează cu plăcere simbolul campaniei care se desfășoară în aceasă perioadă. Totodată, specialiștii au purtat discuții cu acești copii despre despre semnificația campaniei, tematica urmând a fi prezentată ți în școli.

Potrivit celor declarate de Claudia  Hărăpescu șef Case de tip familial, Reghin și Petelea, și aici au început atelierele de creație și se vor derula acțiuni până pe data de 19 decembrie, umbreluțele urmând a fi dăruite elevilor din școli sau angajaților din diferite instituții unde se vor deplasa. ”Vom avea discuții tematice cu copiii și un concurs de desene, lucrările vor fi expuse la sediul Caselor de tip familial și cei mai buni copii, premiați”.

Centrul Maternal „Materna” găzduiește cuplu mamă-copil, oferindu-le protecție, acompaniere pluridisciplinară, în vederea prevenirii abandonului și a instituționalizării copilului și a prevenirii excluderii sociale a mamei singure. ”

”Este singurul centru de acest gen din județ, cazurile fiind în număr foarte mare, din medii diverse. Comunitatea și societatea este de vină, comunitatea și societatea suntem noi, unul câte unul, iar dacă avem pretenția ca situația să se schimbe într-o direcție favorabilă, asta înseamnă că trebuie să ne implicăm fiecare dintre noi. Una din activitățile noastre este de monitoriza situația mamelor minore care beneficiază de servicii medicale pe raza județuluiMureș. Din punct de vedere statistic, anul trecut au intrat în atenția noastră 540 de cazuri de minore gravide sau lăuze. CEntrul maternal are capacitatea de a găzdui 9 cupluri mame-copil. Așadar este lesne de înțeles, ajung să beneficieze de servicii specializate doar cazurile mai severe, cele în care mama și copilul se confruntă cu situații de risc foarte mare. Anul acesta avem în jur de 400, dar trimestrul IV încă nu este terminat.  Vârstele mamelor care au intrat în atenția noastră au fost cuprinse între 11-40 de ani” a precizat Georgeta Podar, şeful Centrului Maternal „Materna”.

Asistentul maternal profesionist

Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul sau creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor primiţi în plasament. Pentru ca o persoană să primească atestatul de asistent maternal profesionist trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, prin comportamentul ei în societate, starea sănătăţii şi profilul ei psihologic, să prezinte garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi, să aibă în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihna ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament și să urmeze cursurile de formare profesională la DGASPC Mureș. Adela Todoran, sef serviciu Asistență Maternală, a precizat că în cadrul acestui serviciu activează 232 de angajați, asistenți maternali profesioniști, care îngrijesc 460 de copii la domiciliu pe raza județului Mureș. Serviciul funcționează de 15 ani, copilul luat în grija asistentului trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 0-3 ani. Asistenții maternali sunt grupați pe grupuri de suport, la ora aceasta existând 39 de astfel de grupuri, fiecare în parte urmând a avea o serie de activități în Campania de luptă împotriva violenței.

Ligia Vamoș, șef Centrul rezidențial pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice din cadrul DGASPC Mureș a precizat că, obiectele prezentate în cadrul conferinței de presă, doar câteva din cele realizate în total, sunt lucrate cu ajutorul copiilor din Centru, care și-au dat toată silința și s-au arătat foarte entuziaști de această activitate. ”Totodată vom vizita școlile din oraș unde sunt elevi, la cele din Voiniceni și Ceuaș, unde vom avea discuții cu elevii, părinții și cadrele didactice” a mai adăugat Ligia Valmoș.

Complexul de servicii pentru copilul cu deficienţe neuropsihiatrice Sighişoara a fost înfiinţat ca urmare a implementării Strategiei Naţionale privind reforma de protecţia copilului şi a fost înfiinţat în anul 2005. Complexul are în componenţă două servicii, respectiv Serviciul rezidenţial şi Serviciul de recuperare de zi pentru copilul cu dizabilităţi din comunitate. Serviciul rezidenţial are scopul de a asigura protecţia, creşterea, recuperare-reabilitare şi îngrijirea copilului cu handicap sever, separat temporar sau definitiv de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile legii, a măsurii de plasament de către Comisia pentru Protecţia Copilului sau Instanţa Judecătorească şi a certificatului de handicap emis de Comisia pentru Protecţia Copilului.

Prof. Emilian Hănescu, șeful Complexului Sighişoara,  a afirmat că, odată cu demararea acestei Campanii de luptă împotriva violenței, a organizat o activitate de informare și ateliere de lucru formate din copii, ajutați de părinți sau specialiști, în care au produs un număr mare de umbreluțe. Serviciul de recuperare de zi pentru copilul cu dizabilităţi din comunitate are scopul de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, dezvoltarea de deprinderi de viaţă independentă, recuperare-reabilitare, educaţie, recreere-socializare, intervenţii de specialitate: psihologice, kinetoterapeutice, psihopedagogice, activităţi de sprijin, consiliere pentru părinţi sau reprezentanţi legali şi alte persoane care au în îngrijire copii.

Dezvoltarea Serviciului “Telefonul copilului și echipa mobilă de intervenție” din cadrul Serviciului de interventie în regim de urgență, abuz, neglijare, trafic, migrare al DGASPC Mureș este un real success, populația implicându-se în număr din ce în ce mai mare în a sesiza cazurile de violență. Lorand Schmidt, director și Elida Deak director adjunct al DGASPC Mureș, au afirmat că, din 1 noiembrie anul trecut și până astăzi, 678 apeluri telefonice au sesizat situații de neglijare sau abuz asupra copiilor, 236 de cazuri au fost evaluate de specialiști, peste 52 de copii fiind internați, abuzatorii fiind părinte sau un membru din familie. DGASCP Mureș activează într-un strâns parteneriat cu IPJ Mureș, Organizația Salvați Copiii Mureș și Institutul Est European de Sanatate a Reproducerii.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!