Home / Sanatate / Conferință despre medicina pentru trup și suflet

Conferință despre medicina pentru trup și suflet

Distribuie

Asociația „Tineri pentru tineri” organizează marți, 6 decembrie, la ora 17.00, la Hotelul Grand din Târgu-Mureș, conferința „Medicină pentru trup și suflet”, pe care o va susține conf. univ. dr. Pavel Chirilă. „Într-un interviu, domnul doctor Pavel Chirilă afirma că „vindecarea integrală este una a trupului și a sufletului împreună sau numai a sufletului. În mod paradoxal, dacă un om are sufletul sănătos, noi îl numim sănătos, chiar dacă trupul lui este imperfect, îi lipșeste un deget, o mână. De ce? Pentru că sufletul este partea veșnică din om. El este determinant în evoluția omului. Omul trăiește și după ce părăsește trupul. A reduce omul la trup, la nevoile și suferințele acestuia, înseamnă a practica un fel de medicină veterinară ceva mai sofisticată”, au transmis organizatorii conferinței.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.