- alin.zaharie
- 0 comentarii
- 549 Vizualizări
Piazzola Just Tango- un concert pasional pe scena Teatrului Național
30 noiembrie 2016Un concert inedit, plin de pasiune, cu titlul Piazzolla –Just Tango, este ceea ce ne propun Anca Țurcașiu și Accord Vibes, în această seară, ora 19:00, la Teatrul Național din Tîrgu Mureș prin UCIMR în parteneriat cu Asociația Neumarkt Events.
Anca Țurcașiu și Accord Vibes- Piazzolla – Just Tango, reprezintă unul dintre cele mai complexe și spectaculoase proiecte de muzică new tango din România și nu numai. Într-o formulă originală: Anca Țurcașiu- voce, Alexandru Anastasiu- vibrafon, Fernando Mihalache –acordeon și Cezar Knihinschi-contrabas, Anca Țurcașiu și Accord Vibes preiau celebrele piese ale lui Astor Piazzola, cărora le conferă o aură de unicitate, prin aranjamentele originale și maniera interpretativă de înaltă clasă. Elementul de culoare al concertului este dat de prezența rafinată a Ancăi Țurcașiu- artista reușind prin veleitățile sale, atât musicale cât și actoricești, să întregească tabloul unei povești de iubire, pasională. Proiectul– Anca Țurcașiu și Accord Vibes- Piazzolla Just Tango s-a materializat printr-un compact disc produs în această toamnă și un turneu național în următoarele orașe: Târgu Mureș – 30 noiembrie, ora 19:00, Teatrul Național, București – 4 decembrie, Sala Radio, Ploiești 11 decembrie, Filarmonica Paul Constantinescu, Brașov – 14 decembrie, Sala Patria. Piazzolla -Just Tango – reprezintă o poveste seducătoare despre pasiune și abandon, despre exaltare și pierderea de sine în celălalt. Este o poveste despre iubire și suferință, despre fiecare dintre noi.
Anca Turcaşiu a absolvit Academia de Teatru şi Film Tg. Mureş, promoţia 1994, specializarea music hall. Din 1986, după prima apariție pe scena Festivalului de la Mamaia, ca și artist interpret de muzică pop încep concerte în toata țara, în Europa, SUA, Canada, Israel, reprezintă România la festivaluri internaționale de gen, joacă în filme, piese de teatru, musicaluri și emisiuni de divertisment, este moderator de televiziune și profesor de canto și actorie pentru copii. Rolurile care i-au marcat cariera sunt: Velma Kelly din spectacolul CHICAGO, în regia lui Ricard Reguant, Bianca din serialul de comedie LA BLOC de la PRO TV, Maria din spectacolul MARIA DE BUENOS AIRES , în regia lui Mario Radachovski, Tina Chitic din filmul MISS LITORAL în regia lui Mircea Mureşan.
Accord Vibes- reprezintă un trio unic în România (Alexandru Anastasiu-vibrafon, Fernando Mihalache-acordeon, Cezar Knihinschi-contrabas). În această formulă, au în palmares un compact disc- Just Musette (2011) cu muzica lui Richard Galiano precum și numeroase concerte în cadrul unor prestigioase festivaluri ( Festivalul George Enescu, Cafeteca Jazz weekwnd, BMFF, Festivalul de Film Istoric de la Râșnov).
Membru al Orchestrei Naţionale Radio, Alexandru Anastasiu a activat în orchestra simfonice, grupuri de muzică de cameră, ansamblul GAME, iar ca solist a fost apreciat în numeroase concerte. Considerat cel mai bun percuţionist din seria sa, Alexandru Anastasiu şi-a îmbunătăţit tehnica şi cunoştinţele musicale studiind cu prof. Bogdan Băcanu şi prof. Peter Sadlo la Universitatea Mozarteum din Salzburg (2006). În 1999 s-a calificat în semifinala Concursului Internaţional de Vibrafon de la Clermont-Ferrand (Franţa), doi ani mai târziu câştigând bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie. A interpretat ca solist vibraphonist alături de numeroase orchestra simfonice din țară și din străinătate.
În anul 2012 organizează primul festival de vibrafon din lume cu sprijinul Radiodifuziunii Romane, ocazie cu care s-au reunit nume de mare anvergură a scenelor internaționale.
Începând cu anul 2013 prestigioasa firmă din Statele Unite Mike Balter creează modelul de baghete purtând semnătura Alexandru Anastasiu. În anul 2014 obține titlul de doctor în Muzică al Universității Naționale de Muzică din București.
Fernando Mihalache este unul dintre puţinii acordeonişti români cu o prezenţă constant pe multe scene din ţară şi străinătate, într-o varietate de genuri artistice, de la spectacole muzicale sau de jazz, la recitaluri camerale. A colaborat cu instituţii de prestigiu ca Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti sau Teatrul Naţional de Operetă şi a participat la festivaluri precum „Festivalul Enescu”, Festivalul “Jazz Blues & More”, Festivalul Internaţional de Jazz, „Bucharest Music Film Festival” şi la spectacole prezentate la Sala Radio şi AteneulRomân. În cadrul „M.T. Band” (Germania), Fernando Mihalache se află înpostura de instrumentist polivalent: keyboard, acordeon, nai. Unul dintre cele mai importante proiecte ale sale este „Traffic Strings”, materializat cu un compact disc în 2009. Alături de vibrafonistul Alexandru Anastasiu a pus bazele „Accord Vibes”, un proiect de anvergură, unic în România. Un alt proiect interesant prin asocierea timbrală (flaut, acordeon, pian şi contrabas) cât şi prin repertoriul abordat este “Maxim Quartet”. Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi cadru didactic asociat al instituţiei, Fernando Mihalache susţine în prezent primul curs de acordeon din istoria universităţii.
Cezar Knihinschi este absolvent al Universității Naționale de Muzică București, Facultatea de Interpretare Muzicală, secția contrabas, promoția 2003-2007, doi ani mai târziu, obținând Diploma de master, la aceeași Universitate. Își îmbogățeste cunoștințele muzicale prin participarea la Cursurile de muzică de cameră si orchestră, organizate sub bagheta maestrului Marc Dorin, la Jungen Munchner Philarmonic. Din 2007 până în prezent, este membru al Orchestrei Națioanale Radio, iar colaborările sale muzicale se extend și în zona pop, latino sau jazz. În 2016 intra în componența trio-ului Accord Vibes.
Biletele pentru concertul din seara aceasta sunt disponibile pe eventim.ro și la Casa de bilete a Teatrului Național din Tîrgu Mureș.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu