
- Valentin Covaciu
- 0 comentarii
- 232 Vizualizări
Chețani: „Din păcate, ne plângem de o prezență foarte slabă la vot”
11 decembrie 2016La intrarea în localitatea Chețani, pe dreapta, pe terenul de fotbal în depărtare câteva oi pășteau indolente, în timp ce lângă șosea copiii băteau mingea. Impresia lăsată de imaginea aceasta avea să fie confirmată și după ce am ajuns la secția de votare din localitate în jurul orei 15.00.
Pe strada principală era aproape pustiu, în secția de votare o tanti foarte-foarte în vârstă a cerut ajutorul membrilor comisiei pentru că nu reușea să bage buletinele de vot în urmă. Mi-a spus că a venit la vot pentru că „așa trebuie”.
„Până acum votul a decurs în condiții foarte bune. Din păcate, ne plângem de o prezență foarte slabă la vot. Au venit 150 de persoane din peste 960 de persoane înscrise pe listele permanente. Au votat și 10 persoane pe listele suplimentare. Am avut, să zicem, un boom de participare, după ce au ieșit oamenii de la biserică, la ora 11.30. E păcat că lumea nu vine la vot, pentru că ăsta e un drept câștigat, dar din păcate nu este folosit”, a declarat Roman Mirena, președinta secției de votare din Chețani.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu