Accident cu două victime, în zona comunei Râciu Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 913 Vizualizări

Accident cu două victime, în zona comunei Râciu

Conducerea unui autoturism neînmatriculat, fără permis şi sub influenţa alcoolului a condus la producerea unui accident rutier, soldat cu două victime.

La data de 18 decembrie, ora 23.10, pe DC 143, în localitatea Nima Râciului, judeţul Mureș, un tânăr de 21 de ani din comuna Râciu, care nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie, a condus un autoturism neînmatriculat – cu autorizaţia de circulaţie pentru numere provizorii expirată – şi pe fondul lipsei experienței în conducere cât și a neadaptării vitezei la condițiile de drum acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod din beton și cu poarta unui imobil, după care s-a răsturnat.

„Conducătorul auto a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma producerii accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară  a conducătorului auto şi rănirea gravă a pasagerului din dreapta faţă. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE