Hai că se poate! Voluntarii Ajungem Mari pot câștiga o finanțare Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 150 Vizualizări

Hai că se poate! Voluntarii Ajungem Mari pot câștiga o finanțare

 

ONG – Asociația Lindenfeld – Ajungem Mari s-a calificat în semifinala celei de-a IV-a ediții a Campionatului de Bine. Voluntarii Ajungem MARI Mureș își doresc să le ofere celor 43 de copii institutionalizați cu dizabilități CRCDN Mureș bucuria de a învăța într-un mod interactiv și de a descoperi lumea din jur prin experiențe grozave în afara centrului de plasament. Proiectul își propune să-i ajute pe copii să se integreze mai ușor în comunitate prin participarea la ieșiri și excursii, dar și prin sedințe educative săptămânale prin metode non-formale în centru alături de voluntari care le devin copiilor prieteni și modele. Pentru acești copii orice contact cu lumea din afara centrului este foarte importantă și utilă, iar proiectul îi ajută pe copii să se integreze mai ușor în societate, să-și descopere și dezvolte abilitățile și să se bucure de fiecare experiență, pentru a deveni adulți responsabili și independenți.

Programul Ajungem Mari este implementat de Asociația Lindenfeld, organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății.

Cea de-a IV-a ediţie a Campionatului de Bine – cea mai amplă competiţie dedicată finanţării organizaţiilor neguvernamentale prin intermediul donaţiilor individuale – se desfăşoară între 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017 pe www.bursabinelui.ro.

Potrivit informațiilor furnizate de Florentina Loloiu, membru al Echipei Bursa Binelui, din totalul celor 110 proiecte înscrise în competiție, 54 de proiecte implementate de 44 de organizații non-profit s-au calificat în Semifinala Campionatului de Bine. În această etapă, fiecare proiect trebuie să atragă donații de cel puțin 1.000 de lei, de la 20 de donatori diferiți, în perioada 20 decembrie – 18 ianuarie 2017.

Până în acest moment, proiectele organizațiilor din Campionatul de Bine au atras 21.000 de euro prin intermediul a 1.600 de donații, în doar două săptămâni.

La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele 3 proiecte în funcţie de numărul donațiilor și numărul de donatori atrași, premiile constând în dublarea sumei strânse în perioada competiţiei, în limita a 5.000 Euro pentru fiecare proiect câştigător. În cadrul celor trei ediţii anterioare, donaţiile au depăşit suma de 180.000 de Euro, valoarea totală a premiilor acordate de BCR câştigătorilor fiind de încă 45.000 Euro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE