Sorin Crișan, rectorul UAT, premiat de Academia Română Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 373 Vizualizări

Sorin Crișan, rectorul UAT, premiat de Academia Română

Sorin Crișan, rectorul Universității de Arte din Tîrgu Mureș, a fost premiat de Academia Română pentru cartea „Arta, fizionomia şi circulaţia cărţii în Transilvania secolelor XV-XVI”, publicată la Editura Avalon.

Sorin Crișan

Prof. univ. dr. Sorin Crișan a primit Premiul „Dimitre Onciul“, acordat în cadrul secțiunii Științe Istorice și Arheologice. Premiul i-a fost decernat în cadrul ceremoniei organizate în 16 decembrie 2016 în Aula Academiei Române din București.

„Sunt extrem de încântat de premiul care l-am primit, în măsura în care este acordat de Academia Română, cel mai important for științific de la noi. Lucrarea care a atras atenția Secției de istorie a Academiei Române, „Arta, fizionomia și circulația cărții în Transilvania secolelor XV-XVI”, este rezultatul unei cercetări care s-a întins pe mai mulți ani (vreo șase).

Atât cărțile apărute în oficinele străine în secolul al XV-lea – așa-numitele incunabule – cât și cele tipărite în secolul al XVI-lea în tipografiile din Transilvania – la Cluj, Sibiu, Brașov, Oradea etc., au devenit, în scurt timp, un instrument important de promovare a ideilor umanismului și ale Renașterii. Coresi, Honterus, Filip Moldoveanul, Heltai sunt doar câțiva dintre cei care au adus arta tiparului în spațiul Transilvaniei, punând la dispoziția celor știutori de carte a numeroase opere, cărți de învățătură, evanghelii, psaltiri, dar și a unor lucrări consacrate științelor naturii etc.

Este important de reținut faptul că activitatea tipografică din această perioadă a dus, pe de o parte, la expansiunea Reformei, dar, pe de alta, a creat bisericilor tradiționale, ortodoxă și catolică, șansa afirmării plenare și a transmiterii unor pături sociale dintre cele mai variate, prin limba vernaculară, a ideilor teologice. În fine, nu poate fi lăsată de o parte răspândirea cunoștințelor științifice și culturale prin intermediul lucrărilor imprimate în vestul Europei, lucrări achiziționate și aduse în țară uneori prin eforturi de neimaginat. Pentru limba română – ca și pentru limbile altor națiuni – apariția tiparului, grație invenției lui Gutenberg, poate fi considerată șansa de care elitele au profitat din plin, în fapt șansa pentru afirmarea de sine și pentru continuitate”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Crișan pentru Zi de zi.

„Volumul lui Sorin Crişan, cercetător al culturii noastre vechi şi expert în teatru, universitar tîrgu-mureşean, Arta, fizionomia şi circulaţia cărţii în Transilvania secolelor XV-XVI cu o scurtă introducere la tiparul european (Editura Avalon, Cluj-Napoca, 2015, 330 p.) este o sinteză de istoria culturii şi a tiparului. Ea îşi propune să elucideze începuturile circulaţiei ideilor tipărite, dar şi, din perspectivă economică, a produsului numit carte, într-o Transilvanie a începuturilor modernităţii sau, mai precis, a trecerii la formula politică a principatului calvin sub dominaţie otomană. Este vorba despre un timp de răscruce, modelator al sensibilităţii moderne ardeleneşti şi, mai ales, o vreme a răspîndirii mai largi a educaţiei şi a interesului pentru cunoaştere în societatea înaltă şi în cea orăşenească din Ardeal. (…)
Aşa cum se înfăţişează, sinteza lui Sorin Crişan era sortită să devină de mare interes. Ea aduce nu doar o situare a cărţii transilvane din secolul al XVI-lea în peisajul tipografic european al timpului, ci şi noutăţi rezultate de pe urma investigării unor fonduri de carte substanţiale şi însemnate. Imaginea rezultată este una vie, deloc marginală, într‑o Europă în care principatul transilvan se confrunta cu o presiune turcească fără precedent, dar care a constituit, totuşi, un mediu suficient de viu şi de provocator pentru emanciparea parţială de vechile circuite ale cărţii manuscrise prin racordarea la Europa tiparniţelor”, apreciază Ovidiu Pecican într-o recenzie a volumului publicată în Observator Cultural.

Valentin COVACIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE