Share

Home / Cultură / Olga Macrinici: „Pentru mine e foarte important să am o relație bună cu cei cu care lucrez”

Olga Macrinici: „Pentru mine e foarte important să am o relație bună cu cei cu care lucrez”

Olga Macrinici, regizoarea spectacolului „Limba maternă – Mameloschn” de la Teatrul Național, a ajuns în Tîrgu Mureș din Chișinău via Cluj-Napoca, unde, în anul 2011, a terminat regie de teatru în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, clasa Laurian Oniga. „Oxigen”, spectacolul ei de licență, a fost prods de Teatrul Ariel din Târgu-Mures, în cadrul programului Underground. A absolvit în 2013 Masteratul de Scriere Dramatică în cadrul Universitații de Arte din Tîrgu Mureș, coordonat de Alina Nelega. Este angajată a Teatrului Național Tîrgu Mureș din anul 2012 și a făcut asistență de regie la specatcolele „Cloaca” în regia lui Theodor-Christian Popescu, „Contra iubirii”, în regia lui Radu Nica și „Punct triplu”, în regia lui Bogdan Georgescu. A rămas să trăiască și să lucreze în Tîrgu Mureș pentru că „mă simt foarte bine aici”.

Olga Macrinici

Mi-a spus că s-a decis să facă teatru în clasa a XII-a, după ce la Bienala Teatrului Național „Eugen Ionesco” din Chișinău a văzut un spectacol non-verbal după „Hamlet”. „S-a întâmplat ceva la spectacolul acela cu mine, când am ieșit de acolo mi-am zis că asta vreau să fac. Deși mi-a fost foarte greu pe parcurs, acum când mă uit în spate mă simt foarte norocoasă că nu am renunțat și că m-am întâlnit cu oameni care m-au ajutat să rămân în lumea aceasta. În teatru sunt foarte importante întâlnirile, nu cred că poți să faci teatru de unul singur. De aceea spun că am avut șansa de a întâlni oameni care să mă încurajeze să merg mai departe. Și, desigur, foarte mult m-au ajutat și părinții mei. Încă nu știu ce teatru vreau să fac și nici dacă mă voi axa mai mult pe regie sau pe scris sau poate că într-o zi o să mă apuc de făcut cu totul și cu totul altceva. Acum mă simt foarte bine în ipostaza asta și mă bucur că se-ntâmplă ce se întâmplă”. Apoi am povestit despre „Limba maternă” și un pic despre spectacolul „Docuanimal” pe care l-a făcut vara aceasta la Reactor, în Cluj.

Reporter.: Cum te-ai întâlnit cu textul, mă refer la „Limba maternă”? Și spune-mi câteva cuvinte și despre Fabulamundi.
Olga Macrinici: Am descoperit textul aproape din greșeală. Făcea parte din lista textelor propuse de partenerii noștri germani. Citisem mai multe texte germane, dar nu și pe acesta, pentru că după ce am ales să coproducem „Ca un fum ca o părere” la UAT, ne-am zis să nu mai facem texte germane, hai să căutăm ceva din altă țară. Și tot nu găseam. Am căuat în franceză și în spaniolă și numai nu era ceva care să-mi placă până la capăt. Și am zis că hai totuși să mai încerc la nemți că poate-poate. Și așa l-am descoperit. Mi-a plăcut din prima, nu am avut niciun dubiu. Am simțit că parcă cineva l-a scris pentru mine. Inițial nu era vorba să-l pun eu în scenă, trebuia doar să caut un text pe care să-l producem la Teatrul Național. Alina Nelega m-a întrebat dacă nu vreau să-l fac eu. Ceea ce pentru mine a fost o provocare foarte mare.

Fabulamundi. Playwriting Europe este un proiect care promovează dramaturgia contemporană din cinci țări europene: România, Italia, Spania, Germania și Franța. Tocmai s-a încheiat a doua ediție a proiectului. Fiecare țară, fiecare partener, propune 10 dramaturgi, iar fiecare dramaturg propune 3 texte. Pe urmă ceilalți parteneri își aleg textele care le plac mai mult pentru a le traduce și a face niște prezentări scenice. O dată pe an fac o producție a unui spectacol pe baza unui text propus. În primul an noi am produs „Martiri”, de Marius von Mayenburg, și acum, în ediția a 2-a, am făcut „Ca un fum ca o părere” de Jan Friedrich la Teatrul Studio și „Limba maternă – Mameloschn” de Sasha Marianna Salzmann.

Rep.: Ce anume te-a atras?
O.M.: Energia pe care ți-o transmite textul, dincolo de povestea de familie și de subiectul identității evreiești. A fost ca atunci când te îndrăgostești și nu știi ce te atrage la acea persoană. Mi-au plăcut personajele foarte mult. Cred că e un text care oferă oportunități foarte mari actrițelor. Și mi-a plăcut faptul că e foarte echilibrat, nici unul dintre personaje nu e mai important decât celălalt. Felul în care dozează autoarea poveștile lor mi se pare perfect echilibrat. Te lasă să intri în povestea fiecăreia și să-ți placă de ele, nu poți să zici că este un personaj negativ acolo. Deși, bineînțeles, eu empatizez foarte mult cu mezina familiei.

Rep.: Cel puțin din perspectiva spectatorului, dacă ești tânăr, cred că e normal să empatizezi mai mult cu mezina.
O.M.: Da, la fel cum actrițelor le oferă câte o partitură foarte bună, cred că și spectatorilor le oferă o partitură diferită în funcție de vârsta sau de interesele fiecăruia. Cei mai tineri probabil empatizează foarte mult cu Rahel, părinții noștri probabil cu mama ei și cei mai în vârstă cu bunica.

Mi se pare că povestea bunicii este cutremurătoare și e o realitate despre care noi încă mai putem afla multe lucruri. Nu cred că vom mai avea posibilitatea să vorbim cu oamenii din acea generație foarte mult timp și mi se pare important că autoarea a pus în valoare povestea bunicii în felul acesta. În România, din câte știu eu nu se discută prea mult despre Holocaust, despre generația sacrificată, să zic așa. Mi se pare important să se vorbească în Tîrgu Mureș despre asta pentru că a existat la un moment dat o comunitate evreiască foarte mare, iar faptul că în momentul acesta mai există, declarați, 89 de evrei – este foarte trist. Și mi se pare foarte important să știm cât mai multe despre lucrurile acestea. La fel și despre alte comunități etnice care au existat la un moment dat în Tîrgu Mureș, cum ar fi armenii.

Rep.: Cum a fost să lucrezi cu Carmen Ghiurco, Roxana Marian și Monica Ristea. Trei actrițe de vârste diferite și foarte diferite între ele?
O.M.: Cred că am trișat un pic când am făcut distribuția. (râde) M-am gândit foarte mult atunci când le-am ales. Știam că între Monica și Roxana există o relație de prietenie de foarte mult timp și această relație m-a ajutat foarte mult pe parcursul repetițiilor, pentru că am trecut din prima la o etapă mai avansată. Carmen e studenta Monicăi și acest lucru a fost iarăși foarte important, pentru că și ele se cunoșteau deja foarte bine. Așa că relația propusă de text, bunică, mamă, nepoată, exista cumva și în viața reală. Toată perioada de repetiții a fost ca o călătorie în care am descoperit foarte multe lucruri, atât despre ele, cât și despre text, care e mult mai profund decât pare la prima lectură.

Rep.: Asta mi s-a părut fain la text, că dincolo de exactitatea și claritatea replicilor, de multe ori e mult mai important ce nu a spus personajul decât ce a spus.
O.M.: Da, chiar am avut multe momente când repetam și replica era foarte-foarte scurtă, iar noi continuam gândul. Tot timpul există o voce din off care continuă și cred că așa-i și în viața, nu știu. Foarte multe lucruri nu avem curajul să ni le spunem sau nu le spunem ca să nu rănim. Și ce rămâne la suprafață? Propozițiile simple: salut, ce mai faci, bine. Alt lucru care mi-a plăcut foarte mult la text a fost că e foarte intens, de la începutul până la sfârșitul spectacolului se schimbă trei destine. Cred că tocmai de aceea după o zi de repetiții sau la sfârșitul spectacolului fetele sunt istovite. Totul e atât de intens, parcă ai trăi într-o oră și jumătate înmulțit cu 100 ce ți se întâmplă ție într-o lună.

Rep.: Cum a fost colaborarea cu scenografa?
O.M.: Cristina Milea a fost prima mea alegere. Ne cunoaștem de când am lucrat la „Contra iubirii” și ne-am împrietenit. De atunci mi-am zis că, dacă o să am nevoie vreodată să lucrez cu un scenograf, ea o să fie. A fost mai mult decât scenograful spectacolului, dincolo de conceptul scenografic și de costume și tot ce înseamnă partea vizuală. Am fost toți ca o familie, scenografa nu a fost doar scenografă, actrițele nu au fost doar actrițe, regizorul tehnic, Stelian Chițacu, a avut grijă de toată lumea. Am avut grijă unii de ceilalți și, ca într-o familie adevărată, ne-am iubit și ne-am urât, ne-am certat și ne-am împăcat. A fost ca în spectacol, ce vedeți acolo e parte din viața noatră. Ce-mi place foarte mult la Cristina ca scenograf e că merge alături de tine, e foarte atentă la text, în primul rând, la propunerea mea și la actrițe. Întotdeauna încearcă să pună în valoare fiecare detaliu.

Pentru mine e foarte important să am relație bună cu cei cu care lucrez și cred că acest lucru contează în orice fel de artă care se face în echipă. Nu cred că e cineva care contează mai mult sau cineva care contează mai puțin. Nu e vorba despre asta. Nu mai trăim în secolul regizorului, al actorului, scenografului sau al dramaturgului, aici echilibrul contează mai mult decât autoritatea și astăzi se lucrează tot mai mult în acest fel. Și mă bucur că și Cristina gândește la fel. Am avut și o asistentă de scenografie, pe Denisa Berceanu, care ne-a ajutat foarte mult. Ea vine de la Cluj, unde a absolvit sculptură și în ultima vreme se gândește din ce în ce mai serios să facă scenografie. Eu am cunoscut-o la Cluj, când am lucrat la Docuanimal, și mă bucur foarte mult că a acceptat să vină la Tîrgu Mureș.

Rep.: Cum e spectacolul din Cluj?
O.M.: E cu totul altceva. E un spectacol de teatru documentar pe care l-am făcut în timpul verii în cadrul rezidențelor Fresh Start, organizate de Reactor de Creație și Experiment, având o finanțare de la AFCN. Țin foarte mult la acest proiect pentru că e foarte personal. A pornit dintr-o idee mai veche de a mea pe care nu am dus-o niciodată până la capăt pentru că nu am avut contextul necesar și nu mi-am imaginat că mi l-aș putea crea eu singură. Spectacolul e despre relația oamenilor cu animale din jurul nostru, fie că e vorba de animalele de companie sau de cele pe care le vânăm sau de cele pe care le mâncăm.

Rep.: Recomadă-mi două spectacole din Tîrgu Mureș și două din alte orașe.
O.M.: Din Mureș… mi-e foarte greu să aleg pentru că nu pot să fiu obiectivă. Primul care mi-a venit în minte e „Double Bind”, e un spectacol care pe mine m-a inspirat foarte mult și cred că e foarte important pentru Tîrgu Mureș că s-a făcut, că cineva a vorbit despre lucrurile acestea și a făcut-o în acest fel. Al doilea e „Să zicem da!”, care e un proiect al trupei Guga Junior la care eu țin foarte mult. Și din țară: „Antisocial” de Bogdan Georgescu de la Sibiu și „Open” de Leta Popescu de la Cluj.

Următoarea reprezentație a spectacolului „Limba maternă – Mameloschn” va avea loc în 25 ianuarie 2017.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

INTERVIU. György Dragomán are succes, dar literatura nu e o aventură lejeră: „A fost un drum lung până când am ajuns aici“

György Dragomán și Attila Bartis sunt cei mai apreciați și mai traduși prozatori maghiari contemporani …

Share
Share