Home / Politic / Cum s-au redistribuit voturile?

Cum s-au redistribuit voturile?

Distribuie

Scrutinul din 11 decembrie 2016 a fost primul de după 2008 în care parlamentarii au fost aleşi pe listă, după ce în 2012 s-a trecut la un sistem uninominal.

Sistemul de repartizare a mandatelor a fost identic cu cel folosit în 2008, când scrutinul a fost tot unul pe liste. Mandatele au fost distribuite în două etape: prima la nivel de circumscripţie (judeţ), iar, ulterior, voturile rămase nefolosite în urma împărţirii au fost trimise într-un „coş naţional”, de unde au fost redistribuite către partide în funcţie de procentajul obţinut în prima etapă.

Cine și cum a intrat “din prima”?

În prima etapă s-a stabilit un coeficient electoral, unic fiecărei circumscripţii (judeţ), atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat. Acest coeficient a fost stabilit prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate la nivelul circumscripţiei, la numărul de deputaţi şi, respectiv, de senatori ce îi revin fiecărui judeţ, număr care a fost deja stabilit. În cazul județului Mureș – 4 senatori și 8 deputați. Coeficientul electoral va fi numărul întreg, fără zecimale, care va rezulta din această împărţire.

În județul Mureș, numărul de voturi valabil exprimate pentru Senat a fost de 178.177, ceea ce indică un coeficient electoral de 44.544.

Din cele 178.177 de voturi valabil exprimate, UDMR a primit 68.986 (38,71%), PSD – 48.171 de voturi (27,03), PNL – 26.065 de voturi (14,62%), USR – 10.854 de voturi (6,09%), PRU – 7.176 voturi (4,02%), PMP – 6.804 voturi (3,81%), ALDE – 5.464 voturi (3,06%), PRM – 2.351 de voturi (1,31%), PER – 1.161 voturi (0,65%) și ANR – 1.145 (0,64%).

Pentru Camera Deputaților, în județul Mureș au fost 177.566 voturi valabil exprimate, fapt care indică un coeficient de 22.195.

Din cele 177.566 de voturi valabil exprimate, 68.564 au revenit UDMR (38,61%), urmată de PSD cu 47.267 de voturi (26,61%), PNL – 25.284 de voturi (14,23%), USR – 10.602 voturi (5,97%), PMP – 7.272 voturi (4,09%), PRU – 6.537 voturi (3,68%), ALDE – 5.149 voturi (2,89), PRM – 1.817 voturi (1,02%), restul competitorilor electorali obținând sub 1%.

Fiecărui partid i s-au repartizat atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale se include în voturile valabil exprimate pentru acel partid. Cu alte cuvinte, “din prima” au intrat atâția parlamentari de câte ori coeficientul s-a regăsit în voturile obținute de partide.

În prima etapă distribuirea directă a mandatelor s-a făcut după algoritmul următor:

Senat:

UDMR = 1,54 (un mandat întreg pentru Novák Csaba-Zoltán și un rest de 0,54)

PSD = 1,08 (un mandat întreg pentru Horea Soporan și un rest de 0,08)

PNL = 0,58 (un rest de 0,58)

Camera Deputaților:

UDMR = 3,08 (trei mandate întregi pentru Vass Levente, Csép Andrea şi Biró Zsolt și un rest de 0,08)

PSD = 2,12 (două mandate întregi pentru Florin Buicu și Dinu Socotar și un rest de 0,12 )

PNL = 1,13 (un mandat întreg pentru Doru Oprișcan și un rest de 0,13)

USR = 0,47 (un rest de 0,47)

PMP = 0,32 (un rest de 0,32)

ALDE = 0,23 (un rest de 0,23)

Atribuirea mandatelor a fost făcută, în această primă etapă, de către Biroul Electoral de Circumscripţie, în ordinea înscrierii candidaţilor pe listă.

Așadar, după prima etapă, în județul Mureș au rămas nedistribuite două mandate de senator și două de deputați.

Cum s-a făcut redistribuirea națională?

Voturile neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, au fost transmise către BEC pentru o repartizare la nivel naţional, dintr-un „coş” în care s-au aranjat în ordinea mărimii, pentru fiecare competitor electoral.

Legea stabilește că numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid politic, alianţă politică şi alianţă electorală se va împărţi la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale în prima etapă. Câturile rezultate din împărţire, indiferent de lista din care provin, se vor ordona descrescător. Operaţiile se vor încheia când numărul câturilor va deveni egal cu numărul de mandate neatribuite. Va rezulta astfel un nou coeficient, de data aceasta naţional, care este egal cu câtul cel mai mic obţinut din seria de operaţii anterioare, în limita numărului de mandate neatribuite.

În această etapă, mandatele rămase vor fi împărţite competitorilor electorali pe baza unei noi împărţiri, care să arate de câte ori coeficientul electoral naţional se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate rămase neutilizate sau inferioare coeficientului de circumscripţie de la prima etapă, cea judeţeană.

La Senat, datorită scorurilor bune, Cristian Chirteș (PNL) și Császár Károly Zsolt (UDMR) au devenit senatori de Mureș.

La Camera Deputaților, situația a fost mai complicată.

Poziţia pe lista naţională a voturilor rămase pentru distribuire Partid Număr voturi rămase pentru redistribuire
74 USR 10.602
119 PMP 7.272
162 ALDE 5.149
199 PNL 3.089
205 PSD 2.877
218 UDMR 1.979

Teoretic, pentru două locuri de deputat, au intrat în cursa redistribuirii toate partidele care au trecut pragul electoral, cu voturile rămase după atribuirea mandatelor întregi.

În principiu, aveau șanse la un fotoliu de deputat Lavinia Abu Amra (USR), Marius Pașcan (PMP), Dana Varga (ALDE), Mara Togănel (PNL), Dan Vasile (PSD) și Soos Zoltan (UDMR).

În cazul Laviniei Abu Amra mandatul era aproape sigur, datorită numărului mare de voturi obținut de USR în județul Mureș, dar și poziției bune a candidatei mureșence în ierarhia voturilor partidului, la nivel national. De altfel, ea a devenit deputat.

Estimările indicau și faptul că  Dan Vasile (PSD) și Soos Zoltan (UDMR) nu avea șanse reale și pentru cel de-al optulea deputat au rămas în cursă Marius Pașcan, Mara Togănel și Dana Varga. Pentru că Pașcan s-a situat mai bine în ierarhia propriului partid decât contracandidatele sale, Marius Pașcan a devenit, in extremis, ultimul deputat de Mureș.

(Centrul de Strategii şi Analiză)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.