Victorie nu lipsită de omoții pentru handbalistele mureșene Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 279 Vizualizări

Victorie nu lipsită de omoții pentru handbalistele mureșene

Formația SC Mureșul Târgu-Mureș a debutat în anul 2017 cu o victorie care le menține cel puțin până în etapa viitoare pe prima poziție a clasamentului seriei B a Diviziei A la handbal feminin. Mureșencele au câștigat duminică partida din cadrul etapei a X-a disputată pe teren propriu, 33-29 (16-14) cu SC Extrem Baia Mare. Jocul a debutat sub semnul echilibrului până în minutul 5, perioadă în care oaspetele s-au aflat de trei ori în avantaj. Mureșul a preluat conducerea la 4-3 cu golul Andreei Serediuc din minutul 6, s-a desprins apoi în următoarele două minute la 6-3 după reușitele lui Tabita Rad și Stîngu. Deși lipseau două jucătoare importante, Ana Deac, accidentată și Cosmina de Oliveira, învoită pentru vacanța pe care și-o petrece împreună cu soțul Eric, mureșencele au lăsat la un moment dat impresia că întâlnirea va fi un galop de sănătate. La jumătatea primei reprize Alina Moloci a dus scorul la 11-4, dar au urmat minute de joc cu „garda jos” și oaspetele au redus scorul la 16-13 în penultimul minut al reprizei. O gafă de-a dreptul monumentală a portăriței Andreea Petruneac a stabilit scorul la pauză. Aceasta a trimis o pasă greșită pentru un contraatac care putea duce scorul la 17-13, a rămas în afara semicercului și a primit în ultima secundă un gol în poarta goală. După ce se părea că meciul va fi unul lejer, se anunța o repriză secundă dificilă.

Emoții până la ultimele faze

Mureșencele au menținut în mare parte ritmul, dar nu au reușit să se mai desprindă la mai mult de 5 goluri. Această diferență s-a înregistrat în minutele 37 (21-16) și 51 (29-24), dar băimărecele au reușit să se mai apropie în câteva rânduri la doar două goluri. La câteva faze în care portarul mureșencelor s-a revanșat, sau a avut șansă la unele aruncări de la 7 metri trimise în barele porții sale, mureșencele au ratat ocaziile de desprindere. La intrarea în ultimele 10 minute se părea că golurile lui Adriana Farcaș, care a făcut o repriză foarte bună și al lui Serediuc vor aduce un final mai liniștit. Alte neatenții și ratări au readus emoțiile în tabăra gazdelor. Alina Moloci a reușit însă un gol foarte important în prepasiv la 31-28, după care mureșencele au avut din nou șansă în penultimul minut, cu o nouă aruncare de la 7 metri trimisă în bară de maramureșence. Au mai primit un gol dar au punctat de două ori și au obținut o victorie muncită. Aceasta le menține pe prima poziție, la 3 puncte de urmăritoarele Minaur Baia Mare, CSM Slatina și Universitatea Reșița, toate cu câte un joc mai puțin disputat, toate patru cu câte o singură înfrângere. Sarcina va fi deosebit de dificilă în următoarele etape. Vor ceda cu siguranță primul loc în etapa viitoare, când vor sta, după care vine seria întâlnirilor cu contracandidatele la podium. Următorul joc va fi în 22 ianuarie, pe teren prorpiu, cu Minaur Baia Mare, după care vor avea două deplasări, la Slatina și Oradea. Deoarece sunt trei echipe retrase, mureșencele vor sta în ultima etapă din tur, după care vor juca la Reșița.

Marcatoarele echipei în jocul de duminică au fost: Moloci 12, Stîngu 7, Farcaș 6, Serediuc 4, Bab 2, Rad 2. Au mai jucat Petruneac (portar), Manole și Burnete.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE