INTERVIU: Prof. dr. Tiberiu Băţagă, sărbătoritul zilei. Şcoala de ortopedie mureşeană, pe harta Europei

I s-a construit statuie, la propriu, în anul 2011, prilej cu care a fost declarat „erou în muncă” de postul de radio Europa FM. Este membru al Board-ului Ştiinţific al Societăţii Române de Chirurgie Artroscopică, al Academiei Americane de Ortopedie Traumatologică, precum şi al Societăţii Germane de Chirurgie Artroscopică şi al Societăţii Franceze de Ortopedie şi Traumatologie, organizaţii de prestigiu internaţional în domeniul ortopediei şi traumatologiei.

Întrucât marţi, 10 ianuarie, reputatul doctor ortoped prof. dr. Tiberiu Băţagă împlineşte frumoasa vârstă de 57 de ani redacţia cotidianului Zi de Zi îi transmite cele mai sincere urări de sănătate, putere de muncă şi cât mai multe reuşite profesionale şi personale, alături de tradiţionala urare de La Mulţi Ani!

Reporter: Sub ce auspicii aţi început anul 2017 din punct de vedere profesional?

Prof. dr. Tiberiu Băţagă: În ultimii doi-trei ani am constatat o creştere a numărului de intervenţii chirurgicale pe care colectivul Clinicii noastre de Ortopedie le facem, astfel încât am ajuns la 2.800 de intervenţii chirurgicale pe an făcute în două săli de operaţii, ceea ce înseamnă un efort extraordinar din partea tuturor colegilor mei, cărora le transmit mulţumiri pe această cale pentru efortul pe care l-au făcut. Acest număr arată, de asemenea, creşterea adresabilităţii clinicii noastre şi faptul că avem un colectiv valoros care poate să acopere întreaga patologie a aparatului locomotor. Suntem incluşi în toate programele naţionale, atât cele finanţate prin Casa Naţională, cât şi cele finanţate prin Ministerul Sănătăţii şi suntem una dintre unităţile care împreună cu cealaltă clinică de ortopedie este recunoscută la nivel naţional ca un centru important în domeniul ortopediei şi traumatologiei româneşti. Multă lume discută despre şcoala de ortopedie târgumureşeană pe care predecesorii noştri cum au fost profesorii Sava, Ciugudean, Nagy şi cei care suntem acum încercăm ca într-adevăr să ridicăm nivelul şi să pregătim să transmitem ştafeta către noua generaţie de care este nevoie să continue această activitate. Nu ne-au mulţumit doar rezultatele cantitative, ci am dorit să împărtăşim experienţe noi la o serie de manifestări naţionale şi internaţionale, unde am prezentat numeroase lucrări ale colectivului nostru care au fost extrem de apreciate. În acelaşi timp, dorim să finalizăm în acest an, până la mijlocul anului viitor, dosarul de acreditare pentru a deveni ESSKA Teaching Centre (ESSKA – The European Society for Sports Traumatology, Knee Surgery and Arthroscopy – n.a.) pentru Clinică de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Rep.: Ce atuuri aveţi pentru a atinge acest obiectiv?

T.B.: Avem valoarea necesară, avem capacităţile cu care să putem realiza acest deziderat, avem un colectiv foarte valoros, astfel încât sunt convins că avem toate premisele pentru a obţine această acreditare. Municipiul Târgu-Mureş a devenit în ultimii ani unul din centrele de referinţă ale traumatologiei la nivel naţional. Tot mai mulţi pacienţi care suferă de afecţiuni traumatice sau ortopedice solicită să fie transferaţi la Târgu-Mureş şi aici amintesc excelenta colaborare pe care o avem cu Unitatea de Primiri Urgenţe SMURD, astfel încât numărul acestor pacienţi a fost într-o continuă creştere. De asemenea, beneficiem şi de sprijinul conducerii Spitalului pentru a avea implanturile şi materialele necesare pentru a face faţă la aceste solicitări. E un efort fantastic deoarece multe din aceste intervenţii sunt complexe, însă tot timpul este o echipă care îşi face treaba. În acelaşi timp, este îmbucurător şi profesionalismul de care dă dovadă colectivul clinicii noastre.

Rep.: O întrebare… mai personală: ce v-a determinat să îmbrăţişaţi o carieră medicală?

T.B.: Am avut prima tangenţă cu specialitatea de ortopedie în 1980. Am absolvit în 1979, începusem Armata şi la trei luni şi jumătate am avut o leziune la nivelul genunchiului stâng. În acea perioadă domnul profesor Ciugudean şi domnul Both m-au consultat şi mi-au spus că trebuie făcută intervenţie chirurgicală. S-a şi făcut respectiva intervenţie şi la vreo şase săptămâni după perioada de recuperare s-au stabilit detaliile pentru a fi lăsat la vatră, deoarece îndeplineam condiţiile. Însă eu am intenţionat să revin în Armată. N-a fost nici un act de bravură, doar o dorinţă de a duce la bun sfârşit o treabă începută. Colegii mei de Armată au fost stupefiaţi de gestul meu. Apoi, în 1983, la un meci de fotbal, am făcut un alt accident la genunchi şi am avut a doua intervenţie chirurgicală. Îmi amintesc că pe perioada studenţiei, în anul II şi III, am făcut stagiu de vară la Clinica de Ortopedie şi în unele cazuri am primit permisiunea să mă implic mai mult decât să fiu un simplu privitor. În anul VI am ales să rămân la Spitalul Municipal, şi după un stagiu de şase luni am reuşit să fac gardă la ortopedie, motiv pentru care am o recunoştinţă deosebită vis a vis de profesorii Sava şi Ciugudean care mi-au dat această posibilitate.

Rep.: Ce s-a întâmplat apoi?

T.B.: În 1990 am participat la examenul de rezidenţiat. Am plecat la Timişoara şi îmi amintesc că erau peste 1.000 de posturi şi noi eram cam de 10 ori mai mulţi. Am reuşit să obţin o poziţie de medic ortoped, dar pentru că Târgu-Mureş nu avea loc disponibil am primit post la Sibiu. Îmi doream să mă pregătesc în continuare într-un centru universitar, astfel încât am revenit la Târgu-Mureş şi în 1991 mi s-a oferit posibilitatea să intru asistent universitar la catedra de Fiziologie, condusă atunci de domnul profesor Sabău Marius care era şi decanul Facultăţii de Medicină. Concomitent, am putut să îmi desfăşor activitatea în cadrul Clinicii de ortopedie sub conducerea domnului profesor Ciugudean şi ulterior a profesorului Nagy. Specialitatea mi-am dat-o în 1994, la Cluj, primariatul în 1998 tot la Cluj, cu nişte oameni deosebiţi cu care sunt şi acum în relaţii cordiale. În 1998 mi-am susţinut şi teza de doctorat, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, sub conducerea profesorului Ion Dinulescu, care are atunci preşedintele Societăţii Române de Ortopedie, o personalitate remarcabilă care din păcate nu mai este printre noi. În anul 1999 mi-am dat specializarea de chirurgie artroscopică cu ocazia primei burse ESSKA în Suedia, la Institutul Karolinska. Revenind în ţară, deoarece România nu era atunci membră a Comunităţii Europene, a trebuit să repet examenul, la Bucureşti, de data aceasta în prezenţa domnului profesor Dinu Antonescu, atunci şi dânsul preşedinte al Societăţii Române de Ortopedie şi a bunului meu prieten profesorul Cristi Stoica, directorul Spitalului „Foişor”, care mi-au apreciat gradul de pregătire, astfel încât am primit supraspecializare de chirurgie artroscopică. La vremea aceea eram foarte puţini specialişti în acest domeniu în ţară, cam 10 persoane. În 2001-2002 am făcut primele intervenţii la Sibiu, pentru a-i ajuta pe colegii de acolo, şi apoi la Cluj, reuşind să găsim din ce în ce mai mulţi colegi tineri care au participat la cursuri. Din 2007 sunt membru fondator al Societăţii Române de Chirurgie Artroscopică şi Traumatologie Sportivă, care a fost un pas foarte important în evoluţia noastră din punct de vedere profesională. Încet-încet am început să susţinem cursuri care în cele din urmă au primit recunoaştere la Congresul ESSKA de la Barcelona unde s-a acceptat ca pentru prima dată la Târgu-Mureş să se organizeze un curs sub patronajul acestei faimoase societăţi, cu posibilitate de a evolua şi de a deveni centru de training în acest domeniu. A fost o realizare deosebită a colectivului din care fac parte, deoarece din acest moment ni se deschid nişte posibilităţi de colaborare deosebite, cu atât mai mult cu cât vom fi implicaţi în curând într-un studiu clinic european pe proceduri noi care se doresc a se introduce în chirurgia ortopedică şi artroscopică. Mă bucur că din ce în ce mai mulţi colegi tineri doresc să participe la aceste cursuri şi seminarii de pregătire, pentru că aşa se pregăteşte viitoarea echipă care va prelua ştafeta. Niciodată nu am vorbit despre realizările mele personale deoarece mi se pare mai importantă echipa. Tot ce am realizat am realizat cu echipa. Indiferent de valoarea sa, un om nu îşi poate arăta valoarea dacă nu are o echipă pe măsură alături.

Rep.: Care sunt satisfacţiile activităţii dumneavoastră de zi cu zi?

T.B.: Satisfacţiile sunt numeroase. În primul rând, simt o satisfacţie atunci când văd că din ce în ce mai mulţi studenţi sunt atraşi de ortopedie-traumatologie şi îşi realizează lucrările de licenţă pe această temă. În al doilea rând, simt o satisfacţie când văd că din ce în ce mai mulţi medici rezidenţi doresc să vină în stagii de 3-6 luni la Târgu-Mureş pentru a se pregăti în această specialitate şi nu în ultimul rând când văd că o serie de foşti şi actuali colegi performează şi încep să fie căutaţi atât în ţară, cât şi în străinătate, în centre medicale de renume din Europa. O satisfacţie mare am simţit în momentul în care în anul trecut, în Board-ul Academiei Europene, în prezenţa tuturor delegaţiilor care au depus documentele, municipiul Târgu-Mureş a fost nominalizat pentru a fi selectat pentru acreditare pentru a deveni centru de instruire unde să se organizeze cursuri de pregătire. A fost una din cele mai mari satisfacţii din activitatea mea profesională. Sunt ferm convins că prin valoarea profesională a colectivului clinicii noastre, şi didactică şi ştiinţifică, vom reuşi să facem faţă cu brio acestei provocări.

A consemnat Alex TOTH