Home / Eveniment / Antonio Tajani a fost ales Preşedinte al Parlamentului European

Antonio Tajani a fost ales Preşedinte al Parlamentului European

Distribuie

Antonio Tajani (PPE, Italia) a fost ales Preşedinte al Parlamentului European, pentru un mandat de doi ani şi jumătate, în urma votului deputaţilor reuniţi în cadrul sesiunii plenare la Strasbourg marţi, 17 ianuarie, se arată într-un comunicat remis redacției Zi de Zi de Biroul de Presă al Parlamentului European în România.

Au avut loc patru tururi de alegeri, întrucât niciunul dintre candidaţi nu a obținut majoritatea absolută a voturilor exprimate în primele trei tururi organizate pe parcursul zilei de marți. La cel de-al patrulea tur au participat Antonio Tajani (PPE, Italia) şi Gianni Pittella (S&D, Italia), cei doi fiind candidaţii cel mai bine clasaţi în cel de-al treilea tur. Au fost exprimate 713 voturi, dintre care 633 valide. Antonio Tajani a obţinut 351 voturi iar Gianni Pittella 282.

La primele trei tururi au participat şase candidaţi, care au susţinut, înaintea primului tur, intervenţii în plen, disponibile în format video la link-urile de mai jos:

Laurentiu Rebega (ENF, RO)
Jean Lambert (Verzi/ALE, UK)
Eleonora Forenza (GUE/NLG, IT)
Helga Stevens (ECR, BE)
Gianni Pittella (S&D, IT)
Antonio Tajani (PPE, IT)

În primele trei tururi s-au înregistrat următoarele rezultate:

Tur 1 Tur 2 Tur 3

Antonio Tajani (PPE, IT) 274 287 291
Gianni Pittella (S&D, IT) 183 200 199
Helga Stevens (ECR, BE) 77 66 58
Jean Lambert (Verzi/ALE, UK) 56 51 53
Eleonora Forenza (GUE/NGL) 50 42 45
Laurentiu Rebega (ENF, RO) 43 45 44
VOTURI VALIDE 683 691 690
VOTURI EXPRIMATE 718 725 719

Alegerile continuă miercuri, 20 ianuarie cu alegerea vicepreședinților (14) şi a chestorilor (5), conform programului sesiunii plenare. De asemenea, se va supune la vot noua componenţă a comisiilor din cadrul Parlamentului European. Secţiunea,,Comunicate de presă” şi conturile de Twitter @Europarl_EN şi @EuroparlPress vor fi actualizate constant cu toate rezultatele parţiale sau finale din cadrul procedurilor de alegeri.
Sursa foto: contul de Twitter/Antonio_Tajani


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Președinte interimar nou la PNL Târgu Mureș

Distribuie Actualul viceprimar al municipiului Târgu Mureș, Alexandru György, a fost numit în funcția de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.