„Vreau și pot să slăbesc!”, obiectivul târgumureșenilor la început de an Interviu
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1194 Vizualizări

„Vreau și pot să slăbesc!”, obiectivul târgumureșenilor la început de an

Târgumureșenii care și-au propus să facă mai mult sport pentru sănătate în noul an sunt așteptați la Tabata Sport în zilele de marți, joi și sâmbătă, unde îi întâmpină o echipă mare și frumoasă, coordonată de către instructorul de fitness Claudia Gorea.

Cel mai complex program de slăbit, „Vreau și pot să slăbesc!”, care va demara la începutul lunii martie, cuprinde 24 de ședințe fitness, consult cardiologic cu test de efort, consiliere psihologică și consiliere nutrițională, astfel încât persoanele care doresc să scape de kilogramele în plus să beneficieze de suport și consiliere pe toate planurile. Specialiștii susțin că exerciţiile fizice au beneficii incredibile asupra stării generale de sănătate, scăzând riscul apariţiei diabetului, osteoporozei, cancerului sau altor boli cronice. De asemenea, sportul crește durata de viață, îmbunătățește funcția insulinei, menține sănătatea inimii și a greutății corpului. Chiar și plimbările și mersul pe jos pot oferi multe beneficii sănătății.
Claudia Gorea este de profesie asistentă medicală și a intrat pentru prima dată într-o sală de sport în urmă cu 18 ani. Au urmat câțiva ani de antrenamente, după care a luat o pauză. În timp ce era însărcinată cu al treilea copil, Claudia Gorea a fost diagnosticată cu diabet zaharat. Și-a dat seama că trebuie să facă o schimbare și a revenit în sala de sport hotărâtă să-și redobândească starea de bine.
Motivată de instructorii săi de fitness și pasionată de dezvoltare personală, Claudia și-a propus să treacă la următorul nivel, să combine cunoștințele sale de medicină cu cele din sport și astfel să-și deschidă propria sală de sport, una mai puțin convențională. Claudia este acum instructor de fitness și antrenor personal și se adresează persoanelor trecute de prima tinerețe, care vor să dobândească un stil de viață sănătos. Claudia dorește ca prin exemplul propriu să fie de ajutor și altor pacienți. În interviul ce urmează, cititorii „Zi de Zi” pot afla mai multe detalii despre programul de slăbit.

2 claudia goreaReporter: La început de an, oamenii își setează obiective, iar printre aceste obiective se numără și practicarea sportului. Veniți în întâmpinarea lor cu un program complex de slăbit. Povestiți-ne, vă rog, despre programul „Vreau și pot să slăbesc!”.
Claudia Gorea: La început de an, am pornit cu obiective mari pe care îmi doresc din suflet să le îndeplinesc. Unul dintre obiective se referă la demararea unui program complex de slăbit, care înseamnă o colaborare între mai mulți specialiști – un medic cardiolog, un psiholog și un nutriționist. Medicul cardiolog va efectua un control cardiologic complet, cu test de efort, pentru stabilirea toleranței la efort a persoanelor. Psihologul va efectua teste psihologice și va descoperi cauzele care au dus la îngrășare. Totodată, va motiva persoana să practice sport, pentru că de multe ori îngrășarea este o problemă emoțională și o măsură de protecție a corpului pentru o eventuală agresiune din partea mediului înconjurător. Nutriționistul va oferi consiliere nutrițională de două ori pe modul, deci câte o ședință în fiecare lună, unde le va explica persoanelor greșelile alimentare pe care le fac și cum pot ajunge la o greutate ideală. Nu vorbim despre diete și regimuri alimentare stricte, ci despre schimbarea stilului de viață prin formarea unor comportamente alimentare pe termen lung. Așadar, un stil de viață care să implice mai multă mișcare, obiceiuri alimentare sănătoase și o gândire pozitivă și constructivă. Statisticile arată că din zece persoane care se apucă de sport cinci renunță și două au rezultate. Este foarte important să ne păstrăm motivația, să aflăm cât mai multe despre corpul nostru, pentru că nu este vorba numai despre voință, ci despre mecanisme ale corpului. De asemenea, este important să ai în jurul tău specialiști care să te îndrume și să-ți dea cele mai bune sfaturi, în așa fel încât nu vei ține un regim alimentar după ureche.

3 claudia goreaRep.: Căror persoane se adresează acest program?
C.G.: Programul „Vreau și pot să slăbesc” se adresează persoanelor supraponderale și obeze, pentru că ele au cea mai mare nevoie de ajutor, dar, sigur, în program se poate înscrie oricine dorește să-și schimbe stilul de viață. Programul se va desfășura pe module de două luni, iar persoanele care doresc să continue pot urma modulul 2, 3, 4 etc. La fiecare modul se vor face cele două tipuri de consiliere și consultul cardiologic, pentru a putea vedea la ce nivel de efort am ajuns. Exercițiile fizice vor fi la un nivel mai mare pe măsură ce va crește capacitatea de efort.

5 claudia goreaRep.: Cum ați gândit exerciţiile fizice?
C.G.: Nu suntem adepții antrenamentelor agresive, astfel încât grupul țintă, persoanele supraponderale și obeze sunt așteptate la sala de sport. După fiecare ședință de antrenament vom face o scurtă ședință de relaxare. Folosesc mai multe metode de relaxare și îmi doresc să implementez o metodă de vizualizare pentru slăbire, care folosește vizualizarea pentru a ne echiliba corpul și mintea și pentru a ne seta din interior spre exterior. Tot mai multe studii subliniază puterea minții, pentru că, după cum știm, putem face multe cu mintea. Sportul este benefic pentru corp și minte. În general, încerc să combin cunoștințele medicale cu cele din sport și să fac lucruri bune pentru persoanele cu care lucrez, astfel încât să avem cele mai bune rezultate. Detalii referitoare la exerciții se pot obține la numărul de telefon: 0746-213.685. claudiua gorea fitness (6)4 claudia gorea

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE