Ce propunere a primit Ministerul Educației de la ANOSR? Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 305 Vizualizări

Ce propunere a primit Ministerul Educației de la ANOSR?

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a elaborat o propunere de plan de guvernare în domeniul învățământului superior, pe care o înaintează Ministerului Educației Naționale.

 

Propunere de plan de guvernare este structurată în câteva capitole importante pentru studenți: finanțarea învățământului superior (finanțarea de bază, fondul pentru burse studențești, subvenția pentru cămine-cantine, fondul pentru transportul studenților, fondurile pentru investiții, fondurile pentru tabere studențești); cadrul legislativ de resort; echitatea sistemului de învățământ superior; practica, consilierea și orientarea în carieră a studenților; învățământ de calitate și centrat pe student; internaționalizarea universităților românești.

 

Pentru fiecare capitol s-a propus o diagnoză a situației actuale a învățământului superior românesc, însoțită de o serie de propuneri de măsuri și inițiative pentru îmbunătățirea situației din prezent, toate completate cu indicatori de aplicare și monitorizare.

 

Învățământul superior reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace de a proiecta o societate a bunăstării, în care șomajul să atingă valori cât mai mici, iar populația să obțină venituri suficient de mari pentru a se atinge indicatori rezonabili în ceea ce privește calitatea vieții. De asemenea, o societate echitabilă este o societate în care învățământul superior este accesibil tuturor categoriilor sociale, indiferent dacă provin sau nu din medii defavorizate sau se confruntă cu o situație economică și materială precară.

 

ANOSR consideră că „este important ca educația să fie considerată o prioritate pentru toți decidenții unui stat și să o trateze cu responsabilitatea cuvenită”.

 

Atașat puteți regăsi întregul document elaborat de federație – Propunere Plan Guvernare ANOSR Învățământ Superior

Foto: Vlad Cherecheș, președintele ANOSR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE