Schimbări radicale la început de an, la Maternitatea Veche din Târgu-Mureș Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 10294 Vizualizări

Schimbări radicale la început de an, la Maternitatea Veche din Târgu-Mureș

Managerul Spitalului Clinic Județean (SCJ) Mureș, dr. Dan Sîmpălean, a anunțat că lucrările de reparaţii la Blocul de Naştere din cadrul Secţiei Clinice Obstetrică-Ginecologie au fost finalizate cu succes. Peste 50 de copii s-au născut la Blocul de Nașteri al secției într-o săptămână, de la redeschidere.

Lucrările de reparații au reprezentat una dintre priorităţile acestui an, deoarece este foarte important mediul în care o mamă aduce pe lume copilul. Aceste schimbări radicale vor contribui atât la confortul şi calitatea serviciilor medicale oferite în Blocul de Naştere de la Secţia Clinică Obstetrică-Ginecologie, cât şi la mediul în care personalul medical îşi va derula activitatea.
Lucrările au vizat cele trei săli de naştere şi au presupus înlocuirea faianţei, gresiei, pardoselii, a elementelor de tâmplărie, precum și schimbarea instalaţiilor electrice şi sanitare. După două tranșe financiare alocate de către Consiliul Județean Mureș, au fost realizate reparații în cele trei săli de nașteri, sala de operații cezariene și întreg circuitul, care permite astfel derularea activității într-un mediu sigur și optim pentru nou-născuți, mame și personalul medical.
„Ne bucurăm că am reușit să respectăm termenul de finalizare a lucrărilor. Le mulțumesc colegilor din Comitetul Director și celor care s-au ocupat de finalizarea cu succes a acestei investiții. Vom continua să facem reparații și reabilitări pe secțiile SCJ Mureș și în anul 2017. Transmit mulțumirile echipei noastre și mureșenilor care au fost deranjați de modificările apărute odată cu perioada în care Blocul de Nașteri a fost închis”, a declarat dr. Dan Sîmpălean.
Potrivit site-ului Spitalului Clinic Județean Mureș, clinica este dotată cu 55 de paturi pentru obstetrică-ginecologie, cinci pentru ATI, precum şi cu aparatură medicală: trei ecografe performante, laparoscop Aesculap, laser chirurgical Dornier, aparat de anestezie Drager Fabius Tiro.
1 maternitate3 maternitate8 maternitate

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE