Biserica ortodoxă din Ibăneşti, unică în România

25 ianuarie 2017

Singura biserică ortodoxă construită în stil neogotic din România, una dintre cele mai mari din mediul rural şi care anul viitor va împlini 120 de ani, se află în comuna Ibăneşti din judeţul Mureş.
Preotul Eugen Oprea spune că biserica este construită în stil neogotic cu contraforţi, are o lungime de 35 metri, o lăţime de 18 metri, înălţimea de 16 metri şi deţine un turn masiv cu o înălţime de peste 40 metri, în care se află cele patru clopote, cel mai mare având 1.268 de kilograme, iar al doilea fiind de circa 600 de kilograme.

Pictura, finalizată în 1924
Potrivit preotului, documentele arată că proiectarea a început în 1896, când se pare că a fost pusă şi piatra de temelie, dar lucrările de construcţie ale bisericii ortodoxe din Ibăneşti sunt consemnate în documente începând cu anul 1898, când edificiul era deja ridicat în roşu. Biserica a fost proiectată de arhitectul sas Gustav Wagner, din Reghin – fapt ce explică stilul neogotic adoptat – şi a fost executată sub îndrumarea unor meşteri maghiari.
Pictura din acest lăcaş de cult a fost finalizată în 1924, când a fost sfinţită de către Episcopul Clujului, Nicolae Ivan. Biserica se remarcă şi prin faptul că deţine patru clopote, două dintre acestea fiind capabile să acopere cu sunetul lor toată Valea Gurghiului.
„La sfârşitul anilor 1800, populaţia Ibăneştiului era foarte mare şi nu mai încăpea în biserica existentă atunci. Aşa că s-au adunat vreo 5000 de florini şi au contactat arhitectul. La acea vreme a fost singura biserică ortodoxă din această zonă, acum sunt patru. Ca să vă faceţi o idee cât este de mare în interior, altarul e cât o biserică (…) Este poate singurul exemplu din România în care o biserică, care a fost construită ca fiind ortodoxă încă de la început, prezintă elemente de construcţie neogotice. Contraforturile gotice sunt vizibile atât din interior, cât şi din exterior, iar interiorul este dominat de arcuri frânte şi ogive. Lăcaşul este construit din blocuri masive de piatră adusă din Munţii Gurghiului. Când am introdus încălzirea centrală, chiar am avut o problemă fiindcă nu am reuşit să spargem zidul, cu greu am găsit o îmbinare pe unde am putut să asigurăm aerisirea. Planul clădirii este dreptunghiular cu o absidă semicirculară, cu trei cupole în interior, materialul predominant este piatra de munte adusă din Munţii Gurghiului, bolta este din cărămidă”, a spus Eugen Oprea.
Pictura este executată de pictorul Ştefan Mogojan şi cuprinde scene din Noul Testament, sculptura iconostasului şi scaunul arhieresc sunt opera sculptorului Amanu I Virgil din Grumăzeşti, judeţul Neamţ, iar materialul din care au fost realizate este lemnul de stejar cu nuanţe de prun, cireş şi paltin.

„Iban”, „a iubi” în slavonă
Între anii 1986-1987 a fost renovat exteriorul bisericii şi acoperişul, ţiglele în formă de solzi fiind înlocuite cu un acoperiş din tablă.
Preotul Oprea, care slujeşte la Ibăneşti de 18 ani, atrage atenţia că deşi se vorbeşte de probleme interconfesionale în special între ortodocşi şi greco-catolici, Ibăneştiul şi Hodacul sunt exemple concrete că cele două biserici şi enoriaşii lor pot trăi împreună, fără nicio problemă.
„Ce nu o să întâlniţi de asemenea nicăieri, numai la Ibăneşti şi Hodac, este existenţa a două biserici, ortodoxă şi greco-catolică, în aceeaşi curte. Doar sunt biserici surori. Cei care vin pentru prima dată la noi confundă biserica ortodoxă cu cea greco-catolică (construită în 1912), datorită stilului arhitectural. Problema noastră acum este scăderea numărului de locuitori. Când am venit aici aveam 1.200 de enoriaşi, acum sunt cam 860. Tot la a doua casă găsim unul sau doi oameni plecaţi în străinătate. Noi resimţim foarte tare această scădere, e foarte greu să întreţinem o asemenea construcţie, deşi am făcut multe de când am venit aici. Mă bucur că am renovat-o, la fel şi Monumentul Eroilor care e în faţa bisericii, gardul”, a arătat preotul.
Eugen Oprea a mai arătat că numele de Ibăneşti ar veni de la „Iban”, care înseamnă „a iubi” în slavonă, iar primul document de atestare a localităţii mureşene datează de la 1453, fiind un act de donaţie, scris în latina medievală.