Home / FC Municipal / Înfrângere pentru ASA în primul amical din Antalya

Înfrângere pentru ASA în primul amical din Antalya

Distribuie

Aflată în cantonamentul din Antalya, prim divizionara de fotbal ASA Târgu-Mureș a pierdut în primul joc de verificare cu 0-2 (0-1) în fața formației ucrainiene FK Stal Kamianske, care ocupă în acest moment locul 9 din 12 formații. Adversara mureșenilor a încheiat pe locul 8 în sezonul trecut, în calitate de nou-promovată și este un club fondat în anul 1926, reorganizat în 1998, cunoscută sub numele de Stal Dniprodzerzhynsk, oraș din apropiere de Dnipropetrovsk. Adversarii au punctat în prelungirile primei reprize din penalty și și-au majorat avantajul în minutul 54.

Deși nu au înscris, în special în prima repriză ASA a trecut în câteva rânduri pe lângă gol. În minutul 16, centrarea lui Bănel Nicoliță a fost reluată imprecis de unul dintre noii sosiți, fundașul grec Rougalas. În minutul 24, același Nicoliță l-a găsit pe Ciolacu în interiorul careului, dar acesta a ratat singur cu portarul. Pe finalul reprizei, o altă nouă achiziție în echipa lui Ilie Stan, Bâtfoi a reluat cu capul pe lângă, iar căpitanul Gabi Mureșan a trimis și el un șut puternic, dar peste poartă. Un alt evenimnt de consemnat în prima repriză, în minutul 36, Mendy a primit cel de-al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, dar fiind un joc amical, locul său a fost luat de Andrei Sin. Adversarii au intrat la vestiare cu un avantaj de un gol, în urma unei lovituri de la 11 metri.

 

O nouă garnitură, același rezultat

În partea secundă ASA nu a mai arătat același potențial ofensiv. Atacantul Ciprian Rus a executat foarte bine o lovitură liberă, dar mingea a fost scoasă de sub bară de portarul echipei ucrainene. Fazele de poartă din partea a doua a întâlnirii au fost mult mai rare, iar ucrainienii au înscris la una dintre erorile defensive ale mureșenilor, după care s-au concentrat pe apărare și au conservat rezultatul. În ciuda înfrângerii, ASA a avut o posesie mai bună a mingii și numai imprecizia de la finalizare a dus la acest rezultat final.

Antrenorul Ilie Stan a rulat aproape întreg lotul deplasat, primul 11 fiind înlocuit în totalitate după pauză, un lucru obișnuit în perioadele de pregătire. A început partida cu: Pap- Velayos, Rougalas, M. Constantin, Mendy, E. Dică, Mureșan, Petriș, Nicoliță, Bâtfoi, Ciolacu. În repriza secundă a început cu: Bolboaşă – Schieb, Chertes, Szasz, Bucur, Balgiu, Candrea, Deaconu, Luis Alberto, C. Rus, Sin.

Pe parcursul părții secunde au mai intrat Moga și Păcurar.

Joi, în al doilea amical, ASA va întâlni echipa bulgară FC Montana, ocupanta locului 14 în prima ligă. Partida va începe la ora 14.30 (ora locală, 15.30 în România).


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.