Primele cazuri de gripă în județul Mureș Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1183 Vizualizări

Primele cazuri de gripă în județul Mureș

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, dr. Stelian Caraghiaur, a declarat vineri, 27 ianuarie, că au apărut primele trei cazuri de gripă în județul Mureș în acest sezon. Este vorba despre doi pacienți din Târgu-Mureș și un pacient din localitatea Păsăreni. Doi dintre pacienți au fost deja externați și se află în stare bună, potrivit medicului.

În săptămâna de raportare 16 – 22 ianuarie, s-au înregistrat 5.156 cazuri de viroze respiratorii, cu peste 1.800 de cazuri mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. „În săptămâna 16-22 ianuarie, am avut 5.156 cazuri de viroze respiratorii, cu 58 de internări, mai puține decât în săptămâna anterioară de raportare, când s-au înregistrat 5.252 de cazuri de viroze respiratorii, cu 59 de internări. Mai important este să comparăm cu sezonul trecut, când în aceeași perioadă aveam 3.288 de cazuri de viroze respiratorii, cu 41 de internări. Avem un vârf de afecțiuni respiratorii. În privința pneumoniilor, pentru săptămâna de raportare 16-22 ianuarie, am avut 1.333 de cazuri, cu 110 internări, iar anul trecut, în aceeași perioadă, am avut 1.063 de cazuri, cu 94 de internări. Din păcate, s-au confirmat trei cazuri de gripă, cu două internări. Două persoane sunt din Târgu-Mureș și o persoană din Păsăreni. La ora actuală, cei doi pacienți externați se află în stare bună. Tulpina a fost AH3 și este cuprinsă în baza vaccinului antigripal distribuit de noi, deci nu este o tulpină nouă”, a declarat dr. Stelian Caraghiaur.

Peste 12.000 de persoane au fost vaccinate
Dr. Stelian Caraghiaur a afirmat că au fost vaccinate antigripal 12.012 de persoane, iar medicii de familie din județ solicită permanent doze de vaccin.
„La noi există încă doze de vaccin antigripal și sperăm că cele trei cazuri de gripă să fie singurele din acest sezon. Anul trecut, în aceeași perioadă, am avut 0 cazuri de gripă. Medicii de familie din teritoriu ne solicită permanent doze de vaccin. La ora actuală, sunt vaccinate 12.012 persoane”, a arătat purtătorul de cuvânt al DSP Mureș.
Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, numărul total de decese din cauza gripei a ajuns la 12. Opt dintre victime erau de sex feminin, iar patru masculin, iar 11 dintre persoanele decedate (92 la sută) au avut condiţii medicale pre-existente.
La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute de căi respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 82.446, cu 4,4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (78.945) și cu 15,1% mai mic comparativ cu cel întregistrat în săptămâna anterioară (101.626). Până la data de 22 ianuarie au fost vaccinate antigripal 477.662 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE