Home / Business / Program de promovare a firmelor românești pe piețele externe

Program de promovare a firmelor românești pe piețele externe

Distribuie

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 25 ianuarie, Ordonanța de Urgență privind Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, un nou instrument de promovare individuală a întreprinderilor mici și mijlocii.

Programul facilitează promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor pe pieţele externe, stimulând comunicarea şi parteneriatul în afaceri și pregătind întreprinzătorul în domeniul tehnicilor de promovare pe noi piețe. „În cadrul programului, fiecare beneficiar poate obţine pe parcursul unui an maximum 50.000 lei, sumă nerambursabilă. Anual, se estimează un număr de maxim 500 de beneficiari”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului.

Prin alocaţie financiară nerambursabilă, programul susţine următoarele tipuri de activităţi:

Participări la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu;

Participări la misiuni economice organizate  în străinătate;

Crearea identității vizuale a unei firme (marcă, siglă, slogan);

Realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională;

Participări la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe;

Documentare de piaţă şi alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.

„Internaționalizarea reprezintă o gura de oxigen pentru multe firme românești mici și mijlocii. Un procent de 4,67 din IMM-urile româneşti au activităţi de export, România situându-se la mai puţin de jumătate din media europeană. Consider că este momentul ca România să facă față competiției globale și cred că acest program oferă sprijin real în domeniu”, a spus Ministrul Florin Jianu.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Parc fotovoltaic construit în județul Mureș, pe un teren de 41,9 de hectare

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.