100 de lei, valoarea amenzi de parcare stabilită de consilierii reghineni Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 580 Vizualizări

100 de lei, valoarea amenzi de parcare stabilită de consilierii reghineni

Consilierii reghineni s-au întrunit joi, 26 ianuarie, în şedinţă ordinară având pe ordinea de zi 10 proiecte de hotârâri, printre cele mai importante fiind alocări de sume pentru Fanfara Municipiului Reghin, stabilirea cuantumului amenzilor la parcările cu plată şi desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Comisiile de Evaluare și Asigurare a Calității la unitățile de învățământ din Municipiul Reghin.

50.000 lei pentru Fanfara Municipiului Reghin

Primul proiect abrobat de consilieri a avut în vedere prelungirea Contractului de Asociere dintre Municipiul Reghin și Asociația ”Fanfara Municipiului Reghin”, valabil un an de zile, precum și alocarea sumei de 50.000 lei din bugetul local , pentru anul 2017 Asociaţiei „Fanfara Municipiului Reghin”, necesară realizării în comun a activităţilor culturale ocazionate de desfășurarea unor evenimente ce necesită participarea autorităţii publice locale. Obiecţii la acest proiect au fost aduse de consilierul PNL Iulius Făgărășan care a cerut ca suma să fie alocată doar după aprobarea bugetului Reghinului pentru anul 2017. „Aș avea de făcut o observaţie la acest proiect. E adevărat că vom aloca o sumă de 50.000 lei, dar mi se pare puţin cam pripită chestia asta. Nu avem nici măcar un buget aprobat pentru acest an și alocăm 50.000 lei, bazat pe bugetul de anul trecut. Ce ne facem dacă bugetul pe acest alocat de la Consiliul Judeţean va fi mai mic ? Pe de altă parte, pe bugetul trecut au fost prevăzute o serie de investiţii, nu zic că fanfara nu își are menirea ei dar totuși vorbim de 50.000 de lei raportat ca câte evenimente ? Vreau să știu concret pe ce merg acești 50.000 de lei. Pă- rerea mea este să așteptăm să vedem ce bani vom avea în proiect după care să aprobăm acești bani pentru fanfară”, a spus consilierul liberal.

Operaţiuni cadastrale la Căminul Cultural din Iernuţeni

Alt proiect supus spre aprobare de consilieri a fost operațiunea cadastrală de apartamentare a imobilului-teren, situat în Reghin, str. Iernuțeni, nr. 140., respectiv Căminul Cultural din cartierul Iernuţeni. Ca și la primul proiect, obiecţia a venit din partea aceluiaţi Iulius Făgărășan. „În extrasul CF am văzut că e menţionat spaţiu public, și nu spaţiu public privat, și nu știu în ce măsură suntem noi abilitaţi să aprobăm această operaţiune cadastrală. S-a făcut cumva o hotărâre de consiliu de trecere a acestui spaţiu din public în privat, așa cum am făcut cu celelalte ? În extrasul CF se prevede spa- ţiu public, și ca atare mă voi abţine de la vot pentru acest proiect. Nu intră în atribuţiunile noastre spaţiul public ci doar cel public privat”, a precizat Iulis Făgărășan. Răspunsul la această problemă a venit din partea secretarului Primăriei Reghin Mirela Rădoi care a precizat că deși spaţiul aparţine domeniului public al municipiului Reghin, acesta găzduiește și activităţi de interes public local. „La momentul licitaţiei nu a fost trecută în domeniul privat, contractul de concesiune fiind în mod clar stipulat faptul că în acest imobil se desfășoară și activităţi de interes public local, și anume cantina de ajutor social și adăpostul pentru oamenii nevoiași. Atâta timp cât activitatea este și de interes public local, a fost lăsat acest imobil în domeniul public”. a precizat Mirela Rădoi, după care consilierii au aprobat în cele din urmă proiectul. Consilierii au aprobat reprezentanți Consiliului Local în Comisiile de Evaluare și Asigurare a Calității la unitățile de învățământ din Municipiul Reghin, listă care îi cuprinde pe Ovidiu Marian-Liceul Tehnologic “Lucian Blaga, Gavril Danciu- Liceul Tehnologic “Petru Maior”, Daniela Luca – Liceul Tehnologic “Ioan Bojor”, Mihai Pădurean – Școala Gimnazială “Augustin Maior”, Florina Grama – Școala Gimnazială “Florea Bogdan”, Veronka Tudor- Școala Gimnazială “Alexandru Ceușianu”, Ionuţ Cengher – Școala Gimnazială Nr. 4 Apalina, Alexandru Pușcaș – Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 și Dan Dorul Rus – Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 5.

100 de lei amenda de parcare

Alt proiect aprobat a fost cel privind regulamentului de organizare și funcţionare a sistemului de parcare cu plată în Municipiul Reghin. “Sugerez să avem o singură taxă unitară pentru parcarea greșită, pentru pesoane fizice și peroane juridice. În prezent avem pentru persoane fizice 100 de lei, respectiv 300 de lei pentru persoanele juridice. Nu există nicio justificare, și prunerea mea are în vedere o taxă unitară atât pentru personae juridice și fizice în cuantum de 50 de lei, și nu 100 de lei cât prevede proiectul de hotărâre”, a precizat consilierul PNL Iulius Făgărășan. Amendamentul consilierului liberal nu a fost aprobat de consilieri, astfel că suma de 100 de lei aplicată pentru încălcarea regulamentului de parcare cu plată a fost votată. Consilierii au mai aprobat preţul de pornire la licitaţia pentru masă lemnoasă pe picior în volum de 601 mc brut, provenită din unitatea de producţie Săcal aparţinând Ocolului Silvic Reghin, valoarea acesteia fiind aprobată la suma de 70 de lei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE