Home / Administratie / Tăierile ilegale de lemne, în atenţia jandarmilor

Tăierile ilegale de lemne, în atenţia jandarmilor

Distribuie

Din sesizările personalului silvic de teren din cadrul Ocolului Târgu-Mureș și a numărului mare de infracțiuni înregistrate în zona de competență a Postului de Poliție comunal Glodeni și din rezultatele analizei activității de pază a fondului forestier, a rezultatului negativ, în care fondul forestier din zona Glodeni se află sub presiunea defrișării în mod ilegal de lemn, jandarmii Grupării Mobile Târgu-Mureș desfășoară activități în comun cu Poliția Rurală Târgu-Mureș – Postul de Poliție Glodeni, pentru prevenirea ți combaterea delictelor silvice de pe raza de competență a Postului de Poliție din Glodeni, în baza unui Plan Comun de măsuri, încheiat la nivel județean.

Patrule mixte

Ca atare, în perioada 27 – 29 ianuarie au fost constituite patrule mixte formate din câte un polițist din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Gornești și 4 jandarmi operativi din cadrul Grupării Mobile care, conform unor planificări, au acționat pe zona Glodeni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite privind tăierile și sustragerea materialului lemnos, fără documente legale de proveniență, de către persoane care desfășoară astfel de activități. „În urma acțiunilor comune, au fost depistate unu număr de şapte persoane, de sex masculin, toate din zona comunei Gornești, care au fost surprinse în timp ce au tăiat și sustras din fondul forestier, fără drept, mai mulți arbori din specia carpen, cu ajutorul unor motoferăstraie, materialul lemnos fiind transportat cu ajutorul unor atelaje de tip hipo, prejudiciul estimat ridicându-se la valoarea totală de 2.360 lei”, a precizat cpt. Ciprian Căluşer, purtător de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş.

Amenzi şi avertismente în scris

Potrivit reprezentantului Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş, în baza Legii 171/2010 cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit pentru fiecare persoană în parte fapta săvârșită, fiind aplicate un număr de 7 sancțiuni contravenționale, 4 sancțiuni pecuniare în valoare de 15.000 lei, iar pentru trei dintre ele s-au aplicat avertismente scrise, materialul lemnos, rezultat în urma contravențiilor, fiind predat ocolului silvic de competență. „În acest context, aducem la cunoștința cetățenilor, faptul că Jandarmeria Română are competențe legale de constatare și sancționare fapte contravenționale sau penale, pe linia exploatării materialului lemnos”, a menţionat cpt. Ciprian Căluşer.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Rabla local”, succes în Sângeorgiu de Mureș

Distribuie Programul ”Rabla local” a fost finalizat cu succes la Sângeorgiu de Mureș, a anunțat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.