Scandări împotriva Guvernului în centrul municipiului Tîrgu Mureș Galerii Foto
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1831 Vizualizări

Scandări împotriva Guvernului în centrul municipiului Tîrgu Mureș

În jur de 100 de târgumureșeni s-au întâlnit marți seara, în jur de ora 23, la așa-zisul ceas cu flori, din centrul municipiului pentru a protesta împotriva modificării, prin Ordonanță de Urgență (OUG), a Codului Penal.

Spre deosebire de protestele de duminică, acestea nu au fost atât de liniștite, iar oamenii au scandat: Hoții!, Hoții!, Hoții!, Demisia!, Demisia!, Demisia!, Jos Guvernul!, Vrem democrație, fără amnistie!, Anticipate!, Nu iertăm hoții! și unele pe care nu le putem reproduce.

Protestul va continua și astăzi la Tîrgu Mureș, de la ora 17, în fața Instituției Prefectului jud. Mureș.
Codul Penal a fost modificat marți seara, pe șest, proiectul neaflându-se pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. OUG a fost trimisă pentru avizare Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), însă înainte de a obține avizul CSM, azi-noapte, în jur de ora 1 și 17 minute, ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a spus aseară că abuzul în serviciu a fost reglementat mai bine şi pus în concordanţă cu decizia Curții Constituționale, explicând că adoptarea a ținut cont de criteriul oportunității.
Textul ordonanței îl regăsiți aici, așa cum a fost postat de avocatnet.ro Text-integral-al-Ordonantei-de-Urgenta-a-Guvernului-privind-abuzul-in-serviciu (Sursa www.avocatnet.ro)
Direcția Națională Anticorupție a remis ieri un comunicat, înainte de adoptarea OUG, în care a explicat că aceste modificări ar favoriza persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu – fapte asimilate infracțiunilor de corupție și că de aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. “Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată”, a mai arătat Biroul de Presă și Relații Publice al DNA.
De asemenea, DNA a mai prezentat o statistică, potrivit căreia, în perioada 2014-2016, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor sunt de peste un miliard euro (1.048.341.902 euro).
În prezent se află în lucru la DNA 2.151 dosare având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu.
Ligia VORO
Sursă foto: Simona Boantă & Natalia Lazăr

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE