Spune-mi câte grade ai în dormitor, să-ți spun de unde ești Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 774 Vizualizări

Spune-mi câte grade ai în dormitor, să-ți spun de unde ești

 

Se pare că pentru mulţi europeni numărul gradelor Celsius din dormitor este o condiţie importantă pentru un somn cât mai confortabil. Cu cât e mai cald, cu atât mai bine, afirmă 18% dintre români, care consideră că o temperatură de 25 de grade Celsius sau chiar mai mare este optimă pentru odihna din timpul nopţii. Alţi 27% dintre cei chestionaţi văd potrivită pentru dormitor o temperatură de 23-24 de grade Celsius, proporţie egală cu a celor care ar prefera doar 20-21 de grade Celsius.

Cine crede că în dormitoarele italienilor domnește o atmosferă fierbinte se înșală, deoarece 34% dintre aceştia preferă să doarmă la 18 sau 19 grade Celsius. Temperatura în dormitor de 18 grade este, de asemenea, preferată de 22% dintre germani.

Pe de altă parte, turcii vor căldură. Potrivit unui studiu realizat de E.ON și Kantar EMNID referitor la traiul în Europa, o treime din populația Turciei alege să-și petreacă nopțile în dormitor la temperaturi de 25 de grade sau chiar mai mari. Astfel, nopțile turcilor se situează în topul clasamentului, fiind urmate la o oarecare distanță de cele ale locuitorilor din Suedia și Cehia, unde un sfert din populație se bucură de un somn odihnitor la 20 de grade.

Temperaturile scăzute în dormitor, la 15 grade sau mai mici, sunt pe placul britanicilor. Nu mai puțin de 18 procente dintre aceştia preferă temperaturile oarecum polare în defavoarea celor specifice verii. Și în Germania oamenii își doresc ca temperatura din dormitor să fie scăzută, 17 % dintre germani preferând să se odihnească la temperaturi sub 15 grade.

Tendințele privind temperatura din sufrageriile europenilor nu sunt diferite față de cele din dormitor. Aproape jumătate (43 procente) dintre respondenții din Turcia se simt bine într-o sufragerie călduroasă, a cărei temperatură se situează în jurul a 25 de grade sau chiar mai mare. Găsim cele mai reci sufragerii tot în Italia, unde 26% dintre respondenți au spus că se simt bine la o temperatură de 18 sau 19 grade. Cei mai mulţi dintre românii preferă ca în sufrageriile lor temperatura să fie undeva între 20 şi 23 de grade Celsius.

Aceste rezultate fac parte din studiul  “Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria în luna decembrie 2016, informațiile fiind furnizate de Departament Comunicare Corporatistă E.ON România.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE