Home / Politic / PSD Mureş susţine Guvernul României

PSD Mureş susţine Guvernul României

Distribuie

Partidul Social Democrat (PSD) Mureș respectă dreptul românilor de a protesta şi libertatea de opinie a tuturor cetăţenilor acestor ţări, a anunţat conducerea filialei, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit documentului, conducerea PSD Mureş transmite mulţumiri jandarmilor, poliţiştilor şi celorlalte autorităţi „care s-au asigurat că cei care au ieşit în stradă în judeţul Mureş au fost în siguranţă şi nu s-au înregistrat evenimente nedorite.”

Argumentele social-democraţilor

În privinţa informaţiilor difuzate pe reţelele de socializare şi în rândurile protestatarilor, acestea au fost catalogate drept „eronate” de conducerea PSD Mureş, care a transmis următoarele precizări: Ordonanţa nu cuprinde prevederi referitoare la amnistie, în forma iniţială a Ordonanţei, sunt exceptate faptele de corupţie, iar forma trimisă în Parlament este şi mai restrictivă, graţierea intervine doar dacă se recuperează prejudiciile produse prin fapta penală, de grațiere nu vor beneficia infractorii condamnați pentru fapte cu violenţe, precum violatorii sau criminalii, textele legislative adoptate de Guvern privind amendarea Codului Penal şi proiectul de lege cu privire la graţiere au ca obiectiv punerea în acord a legislaţiei române cu prevederile Directivei 343/ 2016 a Parlamentului European şi a Consiliului privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi reprezentat la procesele penale. „În ceea ce priveşte tematica graţierii, există deja o procedură în cadrul CEDO referitoare la supraaglomerarea închisorilor, şi care ar putea aduce României o penalizare de cca 80 de milioane de euro pe an. Ordonanţa de graţiere nu a fost votată de Guvern în miez de noapte. Întârzierea a fost dată de faptul că avizul de la CSAT a ajuns la Guvern la ora 20, iar procedura de vot s-a încheiat în jurul orei 21. PSD nu doreşte comasarea DNA cu DIICOT. Această ideea aparţine fostului ministru al justiţiei Raluca Prună, prezentă în rândul protestatarilor din Bucureşti, iar PSD nu a propus niciodată un asemenea proiect”, se precizează în comunicat.

Nu se vor organiza contramanifestaţii

De asemenea, conducerea PSD Mureş a anunţat că social-democraţii nu vor organiza nicio contramanifestaţie la protestele din aceste zile. „O asemenea acţiune nu ar duce decât la o luptă a românilor împotriva românilor şi la o divizare şi mai mare a acestei naţiuni. Între timp, Guvernul îşi face datoria faţă de români, aşa cum şi-a propus şi s-a angajat în urma alegerilor democratice din 11 decembrie. Printre măsurile realizate deja, amintim creșterea salariului minim la 1.450 de lei, creșterea cu 20% a salariilor din administrația locală, creșterea cu 50% a salariului pentru actori, eliminarea plafonului pentru baza de calcul privind CASS și CAS la maximum cinci salarii medii, aplicarea legilor privind creșterea cu 15% a salariilor din Educație și din Sănătate, programul „Prima chirie”, creșterea punctului de pensie, creșterea pensiei minime, transport gratuit pe CFR pentru studenții din România, eliminarea formularului 088, eliminarea a 102 taxe nefiscale. Guvernul mai are de îndeplinit 12 măsuri din totalul celor 42 promise în campanie, pentru primul trimestru”, se mai menţionează în comunicat.

Petiţie pentru susţinerea Guvernului Grindeanu

Nu în ultimul rând, PSD Mureş susţine fără rezerve Guvernul României condus de Sorin Grindeanu, iar în aceste zile va demara o acţiune de strângere de semnături, în cadrul căreia toţi cei care cred în acest Guvern îşi pot exprima susţinerea. „În paralel, a fost lansată o petiţie online, care poate fi consultată la adresa https://www.petitieonline.com/sustinem_guvernul_grindeanu”, se precizează în comunicat.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.