Home / Administratie / 11,4 kilometri de drum din Brâncoveneşti, modernizate

11,4 kilometri de drum din Brâncoveneşti, modernizate

Distribuie

Primarul comunei Brâncoveneşti, Őrdőg Ferencz, a declarat miercuri, 8 februarie, pentru cotidianul Zi de Zi, că instituţia pe care o conduce a demarat, recent, pe portalul de licitaţii publice SEAP, o licitaţie care are ca obiect execuţia lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitare şi modernizare drumuri în comuna Brâncoveneşti”.

7,4 milioane lei, valoarea licitaţiei

Licitaţia are valoarea de 7.476.588 lei, fără TVA, iar proiectul este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. „Noi am câştigat anul trecut un proiect la PNDR în valoare de un milion de euro, pentru asfaltări străzi laterale din Brâncoveneşti, Văleni Pădure, Idicel Pădure, pe o lungime de circa 11,4 kilometri. Până în 20 februarie se depun ofertele, iar în 21 acestea se deschid. Vom vedea atunci câte firme vor fi, unele au cerut chiar şi clarificări, şi vom vedea cine va câştiga. Sperăm să nu fie contestaţii şi în acest an să ne apucăm de treabă. Din infrastructura locală, în afară de Săcal în fiecare sat vor fi străzi asfaltate. Estimez că vor fi asfaltate cam 70% din străzile locale. De asemenea, în cadrul proiectului avem şi şapte poduri, iar proiectul beneficiază şi de cofinanţare din partea Primăriei”, a precizat Őrdőg Ferencz, edilul şef al comunei Brâncoveneşti.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20 februarie 2017, ora 15.00, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut.

Alex TOTH

 

 

De asemenea, verificati

Mureș: 40 de hectare de pădure de rășinoase afectate de un incendiu

Distribuie Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină luni, 15 aprilie, la un incendiu de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.