Asfaltări de un milion de euro, în Vânători Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 214 Vizualizări

Asfaltări de un milion de euro, în Vânători

Primăria comunei Vânători a demarat, recent, pe portalul de licitaţii publice SEAP, o licitaţie pentru execuţia lucrărilor de modernizare a reţelei de drumuri de interes local în comuna Vânători, în cadrul proiectului „Modernizare drumuri de interes local în comuna Vânători.”

Licitaţie de 4,6 milioane lei

Potrivit primarului localităţii, Mircea Augustin Felegean, proiectul are în vedere reabilitarea drumului comunal DC 52 şi este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar valoarea licitaţiei este de 4.663.474 lei, fără TVA. „E vorba de un drum comunal care va fi asfaltat care are o lungime de 2,5 kilometri, între Mureni şi Feleag. Pe acest drum sunt două poduri care vor trebui refăcute, plus un podeţ. Podurile există, dar trebuie refăcute după standardele stabilite de proiectanţi. Proiectul a fost depus la PNDR şi în afară de cei 2,5 kilometri mai avem un alt drum care va fi reabilitat, de fapt străzi interioare din Archita, în lungime de 1,4 kilometri, plus două poduri. Lăţimea drumului este de circa 4 metri. După finalizarea licitaţiei sperăm să avem un câştigător. Contractul de finanţare este semnat şi mai departe urmează predarea de amplasament şi aşa mai departe. Sperăm să demarăm lucrările cât mai repede”, a declarat miercuri, 8 februarie, pentru cotidianul Zi de Zi, Mircea Augustin Felegean.

Data limită pentru depunerea ofertelor este 16 februarie, ora 15.00, iar criteriul de atribuire a contractului va fi preţul cel mai scăzut.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE