Legalitatea transporturilor de persoane şi mărfuri, la control Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 297 Vizualizări

Legalitatea transporturilor de persoane şi mărfuri, la control

Serviciul Rutier Mureş, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară în perioada 13-19 februarie acţiunea Truck & Bus care are ca obiectiv reducerea accidentelor rutiere produse în special din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Activitatea se desfăşoară în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte şi are ca scop prevenirea încălcării normelor rutiere privind transporturile rutiere de mărfuri şi persoane, pentru prevenire a accidentelor rutiere grave. „În cadrul acțiunii vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone”, a subliniat inspector Andreea Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a mai precizat că „activitatea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională şi a documentelor de transport, a inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE