Home / Cultură / Roxana Marian: „Ar înțelege mulți părinți multe despre copiii lor adolescenți care par de neînțeles”

Roxana Marian: „Ar înțelege mulți părinți multe despre copiii lor adolescenți care par de neînțeles”

Distribuie

Elevii de la Trupa Guga Junior vin în fața publicului cu un nou spectacol, „Love is…”, care va avea premiera în 14 februarie de la ora 19.00 în Sala Parking a Teatrului Național din Tîrgu Mureş. Vineri, seară, după repetiții, am povestit un pic cu Roxana Marian, tutorele elevilor din Trupa Guga Junior și regizorul spectacolului, despre munca cu elevii, despre spectacol, despre actorie și despre scris.

„Consider foarte important acest proiect al Naționalului și pentru teatru, pentru că unii dintre ei vor fi viitorii noștri colegi, iar alții, majoritatea, viitorii noștri spectatori”, mi-a spus. Proiectul Guga Junior a fost demarat de Roxana Marian și Elena Purea, apoi a fost preluat de Rareș Budileanu, iar de la sfârșitul anului 2015 a fost preluat din nou de Roxana și Elena. „Apoi, pentru că Elena este deja ocupată și la Universitatea de Arte, ca asistent, a trebuit să se retragă”.

Pe Roxana Marian ați văzut-o sau o puteți vedea ca actriță în spectacolele: „Steaua fără nume”, „Limba maternă – Mameloschn”, „Dinte pentru dinte”, „Trei surori”, și „O scrisoare pierdută. Prea multă vorbărie”, iar din 14 februarie ne așteaptă și din postura de regizor la spectacolul „Love is…”. A mai pus în scenă, în 2012, spectacolul „Mede/EA sau despre fericirea conjugală”, tot la Național, o rescriere a mitului Medeei, textul, de asemenea, aparținându-i.

Următoarele reprezentații ale spectacolului „Love is…” au fost programate în 5 și 21 martie.

Reporter: Cum s-a născut spectacolul și de ce despre iubire?
Roxana Marian: Spectacolul s-a născut organic și dintr-o necesitate. Lucrul cu Trupa Guga Junior, pentru mine nu înseamnă să-i facem actori, cel mai important cred că este rolul de formare. Ei trebuie să câștige lucruri care să-i ajute în viață orice decizii ar lua, chiar dacă nu vor vrea să continue în teatru ca actori, scenografi ori regizori. Să-i ajute să interacționeze mai bine, să socializeze, să lucreze în echipă, să se descurce să-și controleze emoțiile – să și le identifice întâi ca pe urmă să le poată controla și gestiona cât mai bine. Tema au ales-o elevii. S-au pus în discuție vreo cinci teme și, în mod foarte democratic, s-a ales tema care-i interesează pe ei foarte mult. I-am rugat să argumenteze în scris ca să-și ordoneze gândurile, fără să se semneze. Mă interesa doar să fie foarte sinceri, foarte deschiși, să aibă curajul să facă asta și să fie foarte personal alegerea. La urmă, după ce am numărat toate argumentele, am constatat că tema care pentru ei este cea mai importantă este iubirea.

Și așa am început cu tema. Pentru că voiam ca spectacolul să fie foarte al lor, cu problemele care-i interesează pe ei, de care se lovesc ei în viață și unde au ei nevoie de ajutor ca să gestioneze aceste probleme.

Chiar ne-am gândit ca ei să scrie și textul. Până la urmă sunt câteva pasaje din text la care și-au adus contribuția cât se poate de direct două fete. Bineînțeles că, după ce au scris, acele bucăți s-au mai modificat în timpul repetițiilor, dar sunt trei monoloage, plus o scenă care sunt scrise aproape în totalitate de două fete din Guga Junior.

Pe urmă, pe lângă exercițiile noastre de improvizație, de socializare, de cunoaștere, de învățare prin teatru, am lucrat pe situații concrete din tema respectivă – situații de-ale lor din viață. De exemplu, o situație în care două fete, bune prietene, se trezesc că le place același băiat. Cum se descurcă? Rămân ele bune prietene, care e cu băiatul, care nu, niciuna, amândouă? Am lucrat foarte aplicat pe situații concrete din viața lor, propuse de ei. Am făcut exerciții de improvizație pe situațiile respective și așa, organic, s-a născut textul.

Foto 1_premiere_afis love is

Rep.: Cum a fost colaborarea cu Andreea Radu?
R.M.: Inițial, trebuia să scriu eu textul și să regizeze Olga Macrinici, dar cum ea între timp a avut și alte poiecte, cum a fost regia spectacolului „Limba maternă – Mameloschn”, în care eu joc, s-au decalat un pic și termenele, și am preluat eu partea de regie. Apoi, oricât de super-woman mi-aș dori eu să fiu, nu puteam în același timp și să scriu și să fiu actriță – destul de ocupată la Teatrul Național, și să conduc pedagogic lucrurile la Guga Junior. Așa că aveam nevoie de un dramaturg și a apărut în echipă Andreea Radu – un mare câștig pentru spectacol. Ea a participat la repetiții, unde noi am reluat temele de improvizație cu situațiile pe care le-am considerat cele mai bune și așa a avut o bază pentru scris.

Am lucrat foarte bine. M-a întrebat ce aș vrea ca regizor: cum te-ai gândit? ce scene ai vrea?cum le-ai vrea structurate? Pe urmă, și-a adus ea o conribuție creatoare foarte bună, pentru că rezonează foarte bine cu adolescenții. Am făcut o echipă bună de tot! Ea a scris un text foarte bun, ei sunt foarte buni, sunt foarte drăguți, foarte adevărați!

Rep.: Până la urmă, „Love is…”?
R.M.: În 14 februarie, se va vedea rezultatul unei munci de mai mult de un an. Și e o dată foarte potrivită pentru premieră, având în vedere tema, fiind Valentine’s Day. Cred că ar trebui să vină foarte mulți să-l vadă.Ar înțelege mulți părinți multe despre copiii lor adolescenți care par de neînțeles. Ar înțelege mulți dintre alți adolescenți și tineri cum e treaba cu iubirea și că nu există definiții și că nu există o singură formă de iubire.E o temă foarte generoasă, noi am lucrat pe multe aspecte. Iubirea între părinți și copii – uite, o situație des întâlnită în România, în care părinții sunt plecați în străinătate, copilul e rămas singur sau aproape singur acasă. Ce înseamnă iubirea pentru mama plecată la muncă în Italia, ce înseamnă pentru fiică iubirea – comunicândpe Skype. Ce înseamnă iubirea pentru persoane de același sex?Da, am avut curajul și ne-am dorit să abordăm și tema aceasta. Și sexul, pentru că, hai să fim serioși, avem în echipă și elevi de 17-18 ani,care își încep viața sexuală la vârsta asta. E și o scenă – să nu se sperie cititorii, nu e o scenă de sex, dar e o scenă care abordează din punctul lor de vedere și această subtemă a iubirii.

Rep.: Cum văd adolescenții teatrul, ce ar vrea să vadă pe scenă?
R.M.: Vor să vadă lucruri care-i interesează pe ei la modul foarte personal.Și noi asta facem în spectacol.Pe unii dintre ei, să zicem veteranii, care deja sunt și în trupa de voluntari, de acum trei-patru ani, îi interesează adevărul,cred că la fel ca pe oricare spectator, ceva care să-i atingă direct. Pe unii îi mai interesează și meșteșugul, dar asta e o mare capcană și eu încerc să le scot lucrul acesta din cap și acum lucrând la acest spectacol.

Rep.: De ce? Și cum?
R.M.: Încerc să le explic că esența a ceea ce ne interesează în teatru este adevărul și lucrurile de exterior sunt mai puțin importante. Și asta e minunat la ei, faptul că sunt proapeți și că au posibilitatea să se comporte normal, firesc și foarte spontan în scenă. Încă nu sunt contaminați de chestia asta a „teatrului” – cu majuscule, care după părerea mea e destul de depășit. Încă nu sunt actori și aș vrea nici să nu fie actori la modul acela. Să fie actori la modul: cineva care caută, cineva care se caută pe sine, cineva care caută în el, care nu-i sigur pe el, care-și pune întrebări, care încearcă! Nu care știe, care scoate rețete, care arată!

Rep.: E vorba de a avea încrederea să ajungi în zonele vulnerabile?

R.M.: Eu cred că un artist nu trebuie să aibă prea multă încredere. Trebuie să știe că nu știe încă. Și să se lase să fie vulnerabil și să caute mereu. Să caute drumuri noi, să se caute. Eu nu cred în artiști care știu, ăia cred că sunt meseriași,oameni care știu meserie și atât și care nu mai au scânteia aia de viață, de căutare, de îndoială.

Foto 2_Roxana Marian

Rep.: Cum e pentru tine rolul din Limba Maternă – Mameloschn? E spectacolul meu preferat dintre cele care se joacă acum la Național și asta cred că tocmai pentru că e unul dintre spectacolele în care ați reușit să ajungeți în zonele acelea mai sensibile, vulnerabile.

R.M.: A fost o mare bucurie pentru mine distribuirea în acest spectacol.Imediat după ce am citit textul, m-am bucurat că pentru mine, ca actriță, este primul rol de mamă de adolescentă. Am privit acest lucru cu mare responsabilitate și cu mare bucurie pentru că am trecut într-o nouă etapă ca actriță. Etapă de care mă simt pregătită și pe care mi-o doream.

Spectacolul acesta nu cred că e un spectacol de mare public, nu cred că va fi un succes de public. Nu este un spectacol al cărui scop este de entertainment, în niciun caz. Pentru mine, ca actriță, este cel mai greu dintre toate în care joc acum. Și nu numai pentru mine, cred că și pentru Monica Ristea și pentru Carmen Ghiurco. E un text foarte bine scris, dar foarte greu pentru că te obligă să te duci în zona aceea de vulnerabilitate și să ți-o asumi, chiar la modul personal. E foarte greu de dus. E un spectacol care ne-a epuizat pe toate – și repetițiile și fiecare reprezentație. Înainte de fiecare spectacol ne pregătim mai mult decât pentru altele. Simți nevoia unei repetiții de text înainte cu o zi, plus încă una generală și înainte de spectacol. E un spectacol care sper să aibă public, pentru că e un spectacol care nu e foarte greu de înghițit – să zic așa. Publicul care își dorește spectacole care să nu pună întrebări incomode, probabil că nu se va simți confortabil la acest spectacol.

La repetiile pentru Limba materna_Mameloschn_cu Monica Rista si Carmen Ghiurco

Sunt niște relații de bază: mamă-fiică din generații diferite, care cred că se regăsesc în orice familie. Și îmi doresc să aibă public pentru că cred că e un spectacol care poate atinge pe oricine. Ca spectator, e bine să ai puțină deschidere și să te lași într-o zonă mai vulnerabilă și tu.

Rep.: În același timp mai și scrii…
R.M.: Nu chiar în același timp, că nu le pot face pe toate deodată :)) Și asta a fost una dintre problemele mari din ultima vreme, pentru că nu prea am mai avut timp de scris. Timpul de scris nu înseamnă efectiv timpul în care scrii și apoi gata faci altceva. Mai scrii și fără să scrii, fără să apeși pe taste. Trebuie să stai un pic cu tine și să cauți ca să poți să scrii și pentru asta trebuie să ai timp. Nu-mi place abordarea meșteșugărească în nici unul dintre domeniile acestea, simt nevoiasă mă implic total. Și nu vreau să scriu pur și simplu. Între timp mai am și cursurile mele cu copii pe care le-am demarat din toamnă. Sunt cursuri de învățare și dezvoltare prin teatru pe care le fac cu două grupe de vârste.

Rep.: De ce (să) mergem la teatru?
R.M.: Pentru că acolo se întâmplă viață sub ochii noștri. Și o simțim când se întâmplă, câteodată poate nu se întâmplă, dar când se întâmplă nu ai cum să nu o simți, pentru că e și un schimb de energie și o comunicare în adevăratul sens al cuvântului.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.