Spaţiile verzi din Târgu-Mureş, întreţinute din taxa pentru parcări acoperite Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 303 Vizualizări

Spaţiile verzi din Târgu-Mureş, întreţinute din taxa pentru parcări acoperite

Liga Asociaţiilor de Proprietari Mureş a solicitat, recent, Consiliului Local Târgu-Mureş să aprobe ca un procent de 10-15% din taxa anuală de utilizare a terenului ocupat cu parcări acoperite să rămână la asociaţia de proprietari pentru acoperirea costurilor de întreţinere a acestora şi pentru amenajarea terenului, respectiv a spaţiilor verzi, din zona blocurilor de locuinţe.

Propunerea, aprobată

Potrivit preşedintelui Ligii Asociaţiilor de Proprietari Mureş, ing. Dumitru Rus, propunerea a fost aprobată recent, într-o şedinţă a Consiliului Local Târgu-Mureş. „Avem oportunitatea să anunţăm asociaţiile de proprietari interesate că în şedinţa de Consiliu din data de 26 ianuarie 2017 solicitarea noastră a fost aprobată în sensul că asociaţiile de proprietari vor achita doar 90% din tarif pentru toate parcările acoperite, inclusiv cele edificate de municipiu, motiv pentru care apreciem interesul aleşilor locali faţă de unele solicitări ale membrilor asociaţiilor de proprietari. În acelaşi timp, apreciem preocuparea constantă şi sprijinul acordat personal de primarul municipiului Târgu-Mureş dr. Dorin Florea şi Claudiu Maior, consilier al primarului, pentru implementarea unor proiecte care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în cartierele de blocuri, inclusiv prin Direcţia ADP şi Serviciul de profil, cu atribuţii de sprijin şi îndrumare a asociaţiilor de proprietari, care au iniţiat şi demersurile legale pentru a se aproba ca 10% din tariful pentru ocuparea domeniului public cu parcări acoperite să rămână asociaţiilor de proprietari”, a precizat ing. Dumitru Rus.

De asemenea, preşedintele Ligii Asociaţiilor de Proprietari Mureş solicită asociaţiilor de proprietari care au în administrare parcări acoperite ca diferenţa de 10% din tariful pentru parcările acoperite să fie folosit exclusiv la repararea şi întreţinerea acestora, aşa cum s-a aprobat. „Amintim că tariful pentru ocuparea terenului cu parcări acoperite este anual şi se achită semestrial, până la data de 15 martie, respectiv 15 septembrie. Neachitarea tarifelor, până la sfârşitul fiecărui semestru, conduce la perceperea de majorări de întârziere”, a subliniat ing. Dumitru Rus.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE