Home / Invatamant / Două echipe de la UPM, în finala Energy Challenge 2017

Două echipe de la UPM, în finala Energy Challenge 2017

Distribuie

Nouă echipe de studenți din București, Cluj Napoca, Iași, Ploiești, Târgu-Mureș și Timișoara sunt finalistele Energy Challenge 2017. Două dintre acestea reprezintă Universitatea “Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureş. Echipele calificate vor beneficia  de o săptămână de training – Energy Challenge Academy. Marea finală va avea loc în aprilie 2017, la Târgu-Mureș, premiile pentru această ediţie fiind în valoare totală de peste 4.000 de euro.

Prima etapă a ediţiei din acest an a Energy Challenge a adunat idei și soluții tehnice inedite din partea a 17 echipe din şase centre universitare din țară: București, Cluj Napoca, Iași, Ploiești, Târgu-Mureș și Timișoara. “Lucrările propuse au fost analizate de un juriu format din specialiști E.ON, în etapa următoare calificându-se nouă echipe dintre cele înscrise în competiție”, au transmis reprezentanţii Grupului E.ON, prin intermediul unui comunicat de presă.

Echipele finaliste vor participa în perioada 27 februarie – 3 martie, la Târgu-Mureș, la un training specializat – Energy Challenge Academy, ocazie cu care vor afla mai multe informații despre piața de energie și Grupul E.ON în România. “Totodată, echipele vor avea posibilitatea de a dezvolta ideea cu care s-au înscris în concurs sau de a primi sfaturi de la specialiștii în domenii tehnice și resurse umane. Marea finală va avea loc în luna aprilie, la Târgu-Mureș, și va desemna cele mai bune trei proiecte ale ediției Energy Challenge 2017, respectiv, câștigătorii premiilor puse în joc”, se precizează în comunicat.

Despre Energy Challenge

Energy Challenge este o competiţie dedicată studenţilor dornici să contureze noi modele de afaceri pentru lumea dinamică și în continuă schimbare a energiei. Ediţia 2017 este dedicată tuturor studenților la zi la facultăţile din România, nivelul licenţă şi master.

Energy Challenge a debutat în 2015 pe plan local, la Cluj Napoca, iar în 2016 s-a extins şi la Iaşi, antrenând zeci de studenţi. În 2015, proiectul câştigător a fost „PCM – Phone controlled meter” (integrarea unui Modem GSM/GPRS pentru a efectua controlul de la distanță prin intermediul rețelei de telefonie mobilă) iar membrii echipei „Team der Zukunft” au primit câte o tabletă iPad.

În 2016, membrii echipei câştigătoare, „Future Energy”, au beneficiat de o vizită de lucru la sediile E.ON din Malmo-Suedia şi Danemarca-Copenhaga unde au vizitat parcuri eoliene și puncte de lucru cu infrastructura de E- mobility. Totodată, tinerii au testat maşinile Tesla în Danemarca întrucât  proiectul câştigător „Car to grid” a avut ca temă conectarea la reţea a maşinilor electrice.

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.