Uganda, o experienţă Erasmus+, la Universitatea “Dimitrie Cantemir”

17 februarie 2017

În cadrul programului Erasmus+, derulat în Universitatea „Dimitrie Cantemir”, sub coordonarea conf.dr. Mihai Vodă, relaţiile cu alte universităţi se extind, încet-încet pe tot mapamondul. Numai în 2016 s-au stabilit contacte cu universităţi din Cambodgia – decembrie, India – septembrie, Uganda – august, Bosnia şi Herzegovina – iulie, Kosovo –iulie, Uzbekistan – martie şi Irlanda – februarie.

Anul 2017 a debutat cu deplasarea coordonatorului Erasmus în Noua Zeelandă pentru acorduri similare cu universităţi din Auckland şi Wellington. Aceste contacte vizează schimburi de experienţă atât la nivelul cadrelor didactice, cât şi la nivelul studenţilor, fiind biunivoce.

Experienţa Erasmus+ din Uganda, ianuarie 2017, este a doua etapă a proiectului în care doi profesori de la universitatea noastră (subsemnatul şi dr. Radu Negru) şi un reprezentant al Biroului de Relaţii Internaţionale (Doru Blaj) perfectează proiectul de mobilităţi cu Universitatea Makerere din Kampala – Facultatea de Geografie, Geo-informatică şi Ştiinţe Climatice. Acest demers a presupus susţinerea unor prelegeri pentru studenţii ugandezi, stabilirea ariilor comune de interes în domeniul cercetării ştiinţifice (cu intenţia de fundamentare a unor studii ştiinţifice) şi semnarea documentelor prin care se atestă activitatea noastră şi venirea colegilor africani în România, în luna mai 2017.

Ospitalitatea ugandeză este omniprezentă, vizibilă de îndată cum pătrunzi dincolo de principala poartă aeriană a ţării – Entebbe, oraş aflat la doar 20 km de capitală. Atragerea turiştilor se face printr-un slogan puternic – „Uganda – perla Africii” susţinută de un fundament natural solid reprezentat prin zece parcuri naţionale, între care Bwindi şi Rwenzori sunt situri world heritage. Creşterea numărului de turişti străini se datorează şi stabilităţii politice din ultimii ani şi dispariţiei conflictelor interne. Mediul economic se poate dezvolta astfel nestingherit, aspect reflectat pregnant în boom-ul imobiliar, exporturi, exploatarea unor resurse naturale – hidrocarburile din vecinătatea lacului Albert, hidroenergie – aval de Lacul Victoria, calcar pentru industria cimentului, argila roşie pentru ţigle şi cărămizi.

Fiind fostă colonie britanică, cu dublu misionariat – englez şi francez, reverberaţiile în socialul ugandez sunt încă puternice – maşinile au volanul pe dreapta, nu folosesc sistemul metric, engleza e limbă oficială, de la ciclul primar până la doctorat, 85% din populaţie este creştină – catolici şi protestanţi. În casa de oaspeţi din incinta campusului Universităţii Makerere – acolo unde am fost cazaţi timp de două săptămâni – eticheta britanică se reflectă în rigoarea curăţeniei, relaţiile reverenţioase ale angajaţilor cu turiştii, servirea mâncării.

Turul universităţii şi primele contacte cu cei din conducerea Facultăţii de Geografie le-am realizat sub oblăduirea colegilor geografi ugandezi desemnaţi să ne fie ghizi – dr. Bob Nakileza şi dr. Jim Ayorekire, primul cu preocupări în realizarea unor studii climatice în arii montane – Rwenzori şi Elgon, iar cel de-al doilea cu interese şi competenţe în Geografia umană. S-au trasat de timpuriu activităţile noastre – vizitarea principalelor atracţii turistice din Kampala – palatul regal, templul Bahai, Muzeul Naţional, Agenţia Naţională pentru Arii Protejate, centrul cultural Endere, excursii în afara capitalei – cataractele Nilului aval de Jinja, o pădure ecuatorială tipică, plantaţii de trestie de zahăr şi ceai, activităţi didactice cu studenţii – prelegeri, discuţii libere, întâlniri cu cei din conducerea Facultăţii de Geografie şi cu directorul Birolului de Relaţii Internaţionale.

În primele instantanee fotografice din campusul Universității Makerere apare marabu, acest hoitar înaripat ce coabitează perfect cu mediul studențesc din cauza atmosferei pacifiste și a abundenței vegetale (arbori înalți pentru instalarea cuiburilor și o esplanadă înierbată ca suport pentru un fast-food – este plin de insecte). Există deopotrivă avantaje – marabu proliferează, iar studenții de la Facultatea de Biologie pot studia etologia acestei păsări.

O dată ieşiţi din campus suntem năpădiţi de tumultul vieţii ugandeze din capitală – un iureş citadin continuu, în aparenţă fără istovire, nici măcar noaptea. Am testat astfel miresmele orașului, aglomerația, aventura de a traversa străzile – aici nu există treceri de pietoni şi sunt foarte multe motociclete pe care le numesc „bodaboda”. Etimologia acestui cuvânt e amuzantă, construcţia de foneme desemnând un mijloc de transport facil, ieftin şi rapid, evitând până şi ambuteiajele şi care te poartă literalmente de la o graniţă la alta (border to border). Amalgamul de rostire britanică şi fondul lingvistic local au glisat pronunţia cuvântului „border” către mult mai exoticul „boda”.

Centrul cultural Endere din Kampala este viziunea unui localnic instruit în Australia. Un periplu artistic, dans și muzică, prin toată Uganda. O formulă inspirată prin care creatorul acestui centru reușește să etaleze, în toată splendoarea lui, sufletul ugandez. Aici, pe o scenă circulară ca un amfiteatru roman, au performat aproximativ cincizeci de dansatori și muzicieni profesionişti. Ai putut admira, pe lângă unduirile mlădioase şi viguroase în acelaşi timp ale siluetelor nilotice şi bantu, sunetele instrumentelor arhaice cu coarde – precum harpa Adungu sau de percuţie precum xilofonul Akadinda şi profundele tobe Embuutu.

Palatul regal din Kampala este folosit cel mult de două ori pe an, doar pentru ceremonii. Regalitatea, precum în Marea Britanie, are doar un rol figurativ, fără implicare în politic. Pe o latură a esplanadei sunt păstrate relicve – tunuri, autovehicule distruse – dintr-o perioadă tumultoasă a Ugandei, amintind de regimurile Idi Amin, Obote. Coborând uşor pe clinele sudice ale dealului poţi vedea o catacombă ce folosea scopurilor coercitive şi criminale ale regimurilor dictatoriale. Totuşi, numeroase semne de întrebare se ridică şi în privinţa actualului preşedinte, Museveni, longevitatea lui ca preşedinte (din 1986!) construindu-se şi pe numeroase suspiciuni de abuz de putere – închiderea unor posturi de radio şi televiziune potrivnice, fraude electorale, arestarea liderilor opoziţiei.

În drum către izvoarele Nilului am avut privilegiul să vizităm un prim obiectiv turistic, unde apele unui afluent se prăvălesc printr-o cataractă impresionantă, deși suntem în plin sezon secetos. Paradoxal, deși suntem la 2^o de Ecuator, sezonul secetos înregistrează deja 3 săptămâni de absență totală a ploii. Aceeași uscăciune am resimțit-o și în pădurea ecuatorială Mabira, atât cât a mai rămas din ea, de-a lungul drumului către Jinja. Etalarea parcimonioasă a fluturilor – ținta ghidului nostru ugandez – se corelează aceluiași episod climatic. Consultându-i pe colegii noştri geografi, aceştia au confirmat că modificările climatice tranşante sunt prezente de anul trecut, care a fost nefiresc de secetos. La fel a debutat şi 2017. Se pare că tiparele climatice ştiute nu mai sunt valabile. Circulaţia atmosferică generală s-a modificat. Este absolut de neconceput, prin prisma şabloanelor învăţate, că poate exista secetă într-un climat ecuatorial. Într-adevăr există două sezoane uscate, ce corespund perioadelor solstiţiale, dar nu absenţa totală a ploii timp de o lună sau mai mult. S-au tezit brusc că e nevoie de irigaţii, iar de această infrastructură Uganda nu dispune. Pot deveni foarte vulnerabili dacă nu se iau măsuri prompte întrucât 80% dintre locuitori sunt implicaţi direct sau indirect în activităţi agricole.

Maiestuosul Nil, sectorul aval de Jinja, prezintă în patul albiei numeroase rupturi date de litologie şi tectonică, rezultând repezişuri şi cascade. Bujagali este o destinaţie foarte cunoscută iubitorilor de rafting, formă de navigaţie inclusă în aşa-numita categorie „white water sports”. Ghizii noştri ugandezi au ţinut să etaleze vigoarea poporului, doar pentru distracţia turiştilor, aruncând în vâltorile fluviului trei dintre reprezentanţii lor cei mai abili. Ei au traversat înot cele mai terifiante porţiuni, lăsându-ne fără cuvinte.

Mândria naţională ugandeză afirmă cu tărie că izvoarele Nilului sunt aici, puţin amonte de Jinja. Turiştii sunt transportaţi cu ambarcaţiuni spre punctul miraculos de apariţie la zi, de tip artezian, a apelor Lacului Victoria, pe sub un prag imens. Pe oglinda apei se decupează clar cercuri de bulboană care probează spusele emfatice ale ghidului.

Activitatea universitară a presupus susţinerea unor prelegeri cu tematică geomorfologică, climatologică, speologică şi turism. Prezentate în engleză, sprijinite prin videoproiecţii de tip powerpoint şi cu ineditul subiectelor din România, captarea auditoriului a fost deplină. Starea de emulaţie s-a reverberat şi în zilele următoare, vizibilă în orice student pe care-l întâlneam şi care a fost prezent în sală.

Ţinta mobilităţii Erasmus, momentan, pentru categoria studenţilor, îi vizează doar pe cei de la studiile masterale. Aflându-ne în faţa lor ne-au supus unui veritabil tir de întrebări – inclusiv dacă avem și ce fel de publicații ca cercetători, în ce constau examenele la noi, dacă e potrivire între curricula noastră și a lor, dacă vor fi ghidați de cineva în realizarea proiectului la noi, când vor veni în România, ce viață culturală avem acolo, dacă există probleme de segregare, dacă se pot angaja în alte activități din care să câștige bani sau voluntariat, etc. Au fost și multe întrebări legate de prelegerile pe care le-am susţinut cu o zi înainte și am avut o prezentare interactivă ad-hoc despre stalagmitele de gheață, indicatoarele de temperatură. În fapt, o corelaţie între morfologia formaţiunilor, gradientul termic longitudinal, ritmul de picurare al apei de percolaţie şi structura termică a spaţiilor subterane în care sunt cantonate.

Din fericire, nimic ostentativ în modul de viaţă al ugandezilor. Abia găseşti localuri în care se vând băuturi alcoolice, cu greu faci rost de ţigări, nu vezi pe nimeni fumând pe stradă, ţinutele studenţilor sunt absolut decente, nimic trivial. Viaţa spirituală religioasă este extrem de efervescentă în campus – studenţii se înghesuie la propriu în biserici. La nedumeririle mele exprimate în faţa colegilor africani, în care prezentam în oglindă ce e la noi, mi s-a răspuns „Faceţi-vă biserica vie!” şi atunci vor veni şi tinerii în ea. Raporturile profesori – studenţi sunt strict menţinute în corsetul profesional, niciun derapaj.

În privinţa mâncării trebuie să precizez că noi am ajuns acolo după un „bombardament” greu, tipic sărbătorilor româneşti, în care preparatele din carne primează, chiar de trei ori pe zi. Dintr-o dată, radical, la fel cum am trecut de la -10^oC la + 30^oC, regimul alimentar a glisat în sfera legumelor fierte, parcă eram bolnavi în perioada de covalescenţă. Matoke este fiertura tradiţională consumată zilnic, o mixtură de banane verzi fierte, care la aspect şi la gust aduce vag cu cartofii ţărăneşti, fără a avea ulei, ceapă şi boia. Lângă matoke găseşti sosuri de alune, yams (o leguminoasă ce apare în secţiune de culoare purpurie), fasole, orez, dovleac, etc. Salatele de legume proaspete, fructele şi sucurile întregeau oferta vegetală. Doresc oricui să aibă privilegiul să guste un ananas copt în mediul lui, o banană pârguită sub soarele dogoritor african, un mango cu arome îmbătătoare. În privinţa cărnii se consumă mult peşte şi pui, dar nu prăjit în ulei, ci doar sub formă de grătar. La ocazii speciale ugandezii sacrifică o capră sau un viţel, pentru oaspeţi de seamă.