Home / Business / Peste 74 de milioane de euro alocate temporar pentru programe destinate IMM-urilor și finanțate din fonduri europene
Economii

Peste 74 de milioane de euro alocate temporar pentru programe destinate IMM-urilor și finanțate din fonduri europene

Distribuie

Guvernul a aprobat joi, 23 februarie, prin Hotărâre, alocarea temporară a sumei de 74,052 milioane euro în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna februarie 2017, Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM). Fondurile sunt alocate din venituri obținute din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice.

Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar în octombrie 2016 a fost semnat Acordul de Finanțare între România și Fondul European de Investiții (FEI).

“Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare pentru asigurarea accesului IMM la finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 „Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”. Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană. Sumele alocate temporar Autorității de Management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 septembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Un nou proiect marca Multinvest: Centru de inginerie inovativă la Târgu Mureș!

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.