Share

Home / Business / Sighişoara, detronată de Sovata la numărul de turişti

Sighişoara, detronată de Sovata la numărul de turişti

În anul 2016, structurile de cazare existente în judeţul Mureş au fost gazda unui număr de 514.201 de turişti, cu 18.720 mai mulţi faţă de anul 2015, respectiv o creştere de 3,8%, care au efectuat un număr de 1.030.853 de înnoptări, cu 2.210 mai multe faţă de anul 2015, respectiv o creştere cu 0,2%, iar durata medie a sejurului a fost de 2 înnoptări / turist, a anunţat, recent, Ioan Matei, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş, în raportul privind evoluţia principalilor indicatori economico-sociali în judeţul Mureş pe anul 2016.

Cei mai mulţi străini, din Ungaria

În privinţa indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, în anul 2016 acesta a fost de 34,1% pe total structuri de cazare turistică, în uşoară scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de anul 2015. „După ţara de origine a turiştilor străini, ponderea cea mai mare au avut‐o cei din Ungaria (15.664 de persoane; 18,6%), Germania (10.595 de persoane; 12,6%), Republica Moldova (9.082 de persoane; 10,8%), Italia (7.738 de persoane; 9,2%), Spania (5.650 de persoane; 6,7%), Polonia (4.546 de persoane; 5,4%)”, a subliniat Ioan Matei.

În ceea ce priveşte principalele destinaţii turistice din judeţul Mureş în anul 2016, din totalul de 514.201 de turişti un număr de 182.496 (35,5%) s‐au cazat în structurile turistice din municipiul Târgu-Mureş. „Sovata a fost gazda unui număr de 111.641 de turişti (21,7%), urmat de municipiul Sighişoara cu 100.039 de turişti (19,5%)”, a arătat Ioan Matei.

Judeţul Mureş, locul 4 pe ţară

În concluzia raportului despre turismul din judeţul Mureş, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Mureş a precizat că „rezultatul înregistrat de agenţii economici din domeniul turismului în anul 2016 face ca judeţul Mureş să ocupe un loc foarte bun în ierarhia ţării ‐ locul 4 – cu o pondere de 4,7% în total ţară la numărul de sosiri, fiind depăşiţi la acest indicator doar de municipiul Bucureşti, judeţul Constanţa şi judeţul Braşov.”

Alex TOTH

Share

2 comentarii

  1. Ce sa vadă turiștii în Sighișoara?Mizerie cit cuprinde,gropi noroi,cerșetori ,caini,intr-un cuvânt,un oras(dacă i se mai poate spune)RUINA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene Mureş, mutată într-o locaţie nouă!

Consilierii judeţeni au aprobat miercuri, 17 aprilie, într-o şedinţă ordinară de lucru, acordarea dreptululi de …

Share
Share