Atelierul de Literatură LitArt la Atelierul Cafelei

A doua ediție din acest an a Atelierului de Literatură LitArt a fost cred că una dintre cele mai abundente de până acum – public numerous, cinci lecturi, discutate de trei critici, plus momente muzicale, și, nu în ultimul rând, prezentarea volumului de poezii „Muguri de spin” al lui Adrian Giurgea, totodată organizatorul evenimentului. Marți, 28 februarie, de la ora 18.00, în Atelierul Cafelei, au citit: Florentina Váry, Radu Bălaș, Casina Țârlea, Mădălina Porime și Adrian Rentea, iar despre cele ascultate au vorbit: Dumitru-Mircea Buda, Călin Crăciun și Constantin Nicușan.
Între calupurile de lecturi și discuții, Adriana Sita și Răzvan Porime au cântat „melodii de inimă albastră”.

Pentru că până acum mă axasem pe relatarea criticilor și aprecierilor aduse textelor citite și, mai ales, pentru că au fost două evenimente desfășurate în același timp, pe care am reușit să le ratez, încerc să prind câteceva din ambele, vă invit să citiți câte o poezie și un fragment de proză dintre cele prezentate de autori în Atelierul Cafelei.

Peisaj
de Florentina Váry

azi soarele aprinde căprioare-n deal
c-o mână sigură
precum ideea
nemărginitului apus
bolnav
de neputința singurei priveliști
a neprivirii
care-i taie visul
dintre pământ
și marginea iubirii
căci zgomotul de pași
de ar putea trăi
un salt ar fi
către
o nouă zi

Îngerul păzitor
de Radu Bălaș

Înger măiastru cu zbor de morfină,
În ger îţi înmoi pielea fină,
Încerc cu un cui să-ți mângâi argintul,
În cerc să-ți torn tot absintul,

Închin pentru tine o cruce albă.
În chin mi se zbat fulgii din salbă,
Încheie durerea lor cu al tău har,
În cheie de cifru, în cheie de zar.

Încap între noi o grămadă de cețuri,
În cap porți coroană de ghețuri,
Încetate vor fi orice diferențe,
În cetate de faci reverențe.

Încânt al tău ochi cu aceste versuri,
În cânt, în rime, în mersuri,
Întreabă ce vrei sau respiră-mi la flaut,
În treabă mă aflu, o să te caut.

Toujours
de Mădălina Porime

tristețea își scrie cu litere de tipar
cuvintele
în ridurile adâncite
de pe chipul meu…
tăcută, așez peste ele vechea mască
ce ciudat! încă mi se potrivește…
nu-i așa că zâmbesc frumos?
Mă adun bucată cu bucată
dintr-un joc de puzzle
prea complicat pentru tine,
iubitul meu, risipit în aceeași zilnică,
ucigătoare rutină.
pastila de normalitate
rătăcită pe undeva prin poșetă,
menită să-mi curme
simțurile, râsul, nebuniile toate
îmi alunecă ușor pe gât
și, în urma mea, din paharul
împrăștiat în cioburi
se prelinge, sângeriu, vinul,
peste albul retinei tale
acolo undeți-au rămas întipărite cuvintele
din biletul lăsat pe masă:
je t’aime
aujourd’hui,
demain,
toujours…

Când dragostea ucide
lui Orsolya si Emese, victime nevinovate
de Adrian Rentea

Dragostea răneşte
îţi va spune printre lacrimi o adolescentă
din al cărei vis au mai rămas
doar sms-ul de adio
şi chipul lui salvat ca imagine de contact

dragostea e oarbă
îţi va spune un chip ridat înainte de vreme
ce-şi priveşte urmele violacee lăsate de catarame
şi un instantaneu în alb-negru
agăţat într-un colţ al oglinzii

dragostea ucide
îţi vor spune doi ochi goi
în care lacrimile au secat demult
iar pleoapele aştern uitarea
peste visuri şi răni deopotrivă

dragostea ucide
ce nepotrivire de cuvinte
când e doar orbire.

(F)Estival
(fragment)
de Casina Țârlea

– O cunoști pe fata aia care și-a petrecut toata vara în bocancii ăia umblați, deja plictisiți de atâtea ploi și pământuri calde de la atâta ropot insistent? Tipa aia care cutreiera spontan, dintr- o parte în cealaltă, în căutare de suflete, experiențe, drumuri noi de străbătut, apusuri de văzut și răsărituri de admirat? Care colecționa momente, ca să și le pună în marea ei cutie cu amintiri? Pe bune că și-a petrecut absolut toată vara numai în festivaluri și excursii. Tot cu rucsacul în spate, sacul de dormit în brațe și rânjetul acela entuziasmat al ei, agățat de urechi. Atât de aventuroasă și veselă, atât de însetată de experiențe, cu-n suflet atât de liber…
Din ce mi-a tot spus, am dedus că de fiecare dată când călătorește, ori doar admiră, ori e spectator entuziasmat, ori voluntar dedicat. Dar de fiecare dată, mi-a spus ea, are trăiri în care pare că îngheață totul în jurul ei, exact ca-n filme. Totul se încețoșează astfel încât ea începe să-și conștientizeze exaltarea și tinerețea ei vie. Se îndrăgostește de momente, de festivaluri, de amintiri, incurabil, iremediabil și devine din ce în ce mai dependentă de ele. Nu pot să înțeleg în totalitate, dar pot să o cred pe cuvânt. E o artistă, până la urmă. Pot să-mi imaginez cum dansează liberă, desculță, pe iarbă, cu ochii închiși și părul ei ca flăcările în lumina unui apus de vară. Cu zâmbetul acela atât de senin și mișcări serafice, delicate, indiferent dacă muzica transmite complet alt tip de vibrații fonetice. Doamne, și când se trezește din proria-i transă, și când îi vezi ochii asemeni unei mări liniștite, tresalți. Tresalți pentru că începi să-i conștientizezi toată frumusețea ei naturală, ieșită din orice tipar sau clasament. Dar fii atent, cum mă pierd, ca un îndrăgostit romantic ce sunt, în descrierea acestei fete, în loc să-ți spun ce am de zis de fapt…