Home / Politic / EXCLUSIV. Ce atribuţii va avea Borbely Laszlo, proaspăt consilier al premierului Grindeanu

EXCLUSIV. Ce atribuţii va avea Borbely Laszlo, proaspăt consilier al premierului Grindeanu

Distribuie

Fostul deputat UDMR Borbely Laszlo a fost numit luni, 6 martie, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial al României, în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului României, Sorin Grindeanu.

Dezvoltarea durabilă, subiect de pe agenda ONU

Fost ministru al Mediului în perioada decembrie 2009 – aprilie 2012, fost preşedinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, Borbely Laszlo a precizat că noua sa funcţie nu este politică şi a dezvăluit că activitatea sa viitoare se va axa pe înfiinţarea şi funcţionarea unei Comisii interdepartamentale în domeniul Dezvoltării durabile. „Aceasta nu este o funcţie politică şi nu împietează asupra Protocolului UDMR – PSD – ALDE, care vorbeşte de susţinere parlamentară. Probabil că jurnaliştii ştiu şi opinia publică ştie că eu din anul 2010 m-am implicat destul de mult în dezvoltare durabilă. Am fost timp de un an preşedintele unei comisii ONU, după aceea am înfiinţat o subcomisie de Dezvoltare durabilă pe lângă Comisia de politică externă al cărei preşedinte am fost, am înfiinţat cu Consiliu Naţional consultativ între ONG-uri, Academie şi mediul academic şi în acest spirit după cum spune Agenda 2030 despre Dezvoltare durabilă şi Declaraţia Parlamentului României care a fost adoptată anul trecut cu ocazia unui seminar regional, acolo spune destul de clar că se propune, se sugerează Guvernului să înfiinţeze o Comisie interdepartamentală pe lângă primul ministru. Această obligaţie de fapt există din 2008, pe când aveam Strategia de Dezvoltare durabilă, dar aveam o altă Comisie interministerială. Eu cred că aici putem face mult mai mult dacă de exemplu vine cineva cu o anumită experienţă în domeniu – şi eu predau Dezvoltare durabilă şi la Universitatea „Babeş Bolyai” – şi cred că pot să ajut. A fost o discuţie cu premierul, el a fost de acord cu această cooptare a mea în echipa premierului şi datorită acestui fapt a fost decizia de ieri (luni, 6 martie – n.a.) de a mă numi consilier de stat”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Borbely Laszlo.

Un pas către „o viaţă mai bună”

Noul consilier de stat îşi va începe activitatea luni, 13 martie, şi şi-a manifestat încrederea în reuşita demersului de instituţionalizare a Dezvoltării durabile. „Astăzi (marţi, 7 martie – n.a.) am fost la Guvern, am stabilit problemele administrative şi încep de luni activitatea. Eu cred că dacă o să am posibilitatea să coordonez această activitate, atunci şi ministerele, instituţiile statului, pe baza unor indicatori care există dar care nu au fost puşi în practică, vor putea implementa – şi eu cred sincer că dacă ne schimbăm mentalitatea pe termen mediu şi lung, vorbesc de societate, şi de politicieni care au un rol foarte important, şi dacă reuşim să explicăm tuturor ce înseamnă Dezvoltare durabilă, care este practic tot ceea ce mişcă în jurul nostru, atunci vom avea mai puţine tensiuni, vom avea o viaţă mai bună, vom respira aer mai curat. Eu cred în treaba aceasta şi încerc cât pot să instituţionalizăm cumva acest domeniu”, a subliniat Borbely Laszlo.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.