INTERVIU. Rareş Cojoc, revenire de aur pe ringul de dans

7 martie 2017

Dansatorii Rareş Cojoc şi Andreea Matei, sportivi legitimaţi la clubul Dansul Viorilor din Reghin, au cucerit medalia de aur la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Dans Sportiv 2017 „Carpathian” – Secţiunea Standard/19-34 ani. Competiţia a fost organizată în incinta Sălii Polivalente din Iaşi, în perioada 3-4 martie, şi i-a prilejuit târgumureşeanului Rareş Cojoc să îşi treacă în palmares cel de-al 15-lea titlu de campion naţional al României.

Reporter: Ce v-a determinat să reveniţi pe ringul de dans? Aţi avut o perioadă în care v-aţi retras din activitatea competiţională…

Rareş Cojoc: M-a mai întrebat cineva de ce am fost retras. Ideea e că eu de mic copil, de când îmi aduc aminte ceva despre mine, adică de la vârsta de 7-8 ani, practic m-am hrănit cu dansul la micul dejun, la prânz şi la cină. Absolut toate zilele mele constau în dans sportiv. Am ajuns la vârsta de 24 de ani, eram şi la un anumit nivel şi am simţit că nu mai am aer. Aveam nevoie de oxigen, în sensul de a gusta şi din alte lucruri pe care viaţa ni le oferă. Am renunţat pentru o perioadă de nouă luni, aproape un an, în care n-am dansat aproape deloc şi apoi am revenit în sala de dans mai mult pentru a preda. Evident, mai şi dansam, dar doar aşa, din plăcere, pentru că începuse să mi se facă foarte dor de dans. Odată revenit în sala de dans, acest dor de dans s-a amplificat. Am început să urmăresc din nou clasamentul mondial, competiţiile, şi evident că încet-încet am început să sufăr pentru că nu aveam parte de dans. Îmi era extrem de dor de ceva despre care credeam la un moment dat că mă săturasem.

Rep.: Cine este noua dumneavoastră parteneră pe ringul de dans?

R.C.: Am găsit o parteneră din Bucureşti, Andreea Matei, care este mai tânără decât mine, o dansatoare extrem de talentată, care a acceptat propunerea mea să reintrăm în circuit.

Rep.: Aţi simţit vreo presiune la Iaşi? Înainte de competiţie aveaţi la activ 14 titluri de campion naţional…

R.C.: Da, a fost o presiune foarte mare, poate cea mai mare presiune pe care am simţit-o de când particip la vreun concurs organizat în România. O presiune venită din dorinţa mea foarte mare de a câştiga Campionatul. Asta rămâne întotdeauna. Odată ce se încheie, concursul devine istorie, adică îţi mai aduci aminte câteva zile sau săptămâni, dar nu rămâne. Campionatul lasă urme întotdeauna, adică dacă nu reuşeşti să câştigi un campionat, rămâne că l-ai pierdut şi acea pierdere rămâne. Evident, având la activ 14 titluri din anul 2004 până acum, dorinţa era cu atât mai mare să câştig şi al 15-lea titlu. În plus, porneam şi ca favorit, însă ştiţi cum e: până nu eşti premiat ca şi campion al României se poate întâmpla orice. Visul se realizează doar în momentul în care câştigi.

Rep.: Intenţionaţi să reintraţi în circuitul internaţional?

R.C.: Începând cu toamna anului trecut am avut câteva concursuri internaţionale şi am reuşit să urc pe poziţia a 35-a mondială. Practic, am reintrat în circuitul internaţional. Voi avea un program asemănător cu cel pe care îl aveam înainte, urmează în această săptămână o competiţie la Bucureşti, WDSF Dance Masters, probabil cel mai mare şi mai frumos concurs organizat în România, cu cel puţin 8 sportivi din primii 36 ai lumii. Sper să reuşesc o performanţă cât mai bună, pentru a urca în continuare în clasamentul mondial.

Rep.: Câteva gânduri pentru susţinătorii dumneavoastră?

R.C.: Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături încă de la începutul carierei. Soţiei mele, Ioana Andreea Cojoc, care este cea mai înfocată susţinătoare a mea şi care este întotdeauna lângă mine, antrenorilor Catia Vanone, Vanone Giordano, Edita Daniute, Mirko Gozzoli, lui Mircea Gavrilă, şi desigur dragilor mei părinţi, Mihaela şi Liviu Cojoc, care îmi sunt mereu alături. Felicitări, de asemenea, tuturor perechilor cu care am împărţit ringul de dans! Dacă nu erau antrenorii români, doi chiar din Târgu-Mureş, probabil că niciodată n-aş fi ajuns unde sunt acum. De asemenea, aş dori să îi mulţumesc şi preşedintelui Federaţiei, domnului Vasile Gliga, al cărui club, Dansul Viorilor din Reghin, îl reprezint în continuare. Am o legătură sufletească şi sentimentală specială cu acest club din Reghin. Îi mulţumesc în mod special şi lui Dumnezeu pentru că din 2004 până în prezent aşa a fost să fie să câştig de fiecare dată şi să fiu sănătos, apt din punct de vedere medical la fiecare concurs. Puteam să mă accidentez, să am oreion, varicelă, orice… Cu siguranţă că Dumnezeu a fost întotdeauna lângă mine, pentru că altfel nu aş fi ajuns până aici.