VIDEO: Dumitru Lupuleasa, lector la Simpozionul Farma Practic 53

Cea de-a 53-a ediţie a simpozionului Farma Practic, eveniment organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA, şi-a derulat lucrările între 3 şi 4 martie, în sala de conferinţe a Hotelului Danubius din Sovata. Simpozionul l-a avut coordonator ştiinţific pe prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, iar temele incluse în program au stârnit interesul celor peste 100 de farmacişti prezenţi.

Dezbatere legată de medicamentele biologice

Simpozionul a fost deschis de prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, care a susţinut tema „100 de ani de la descoperirea heparinei”. În prezentarea sa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România a făcut o reuşită incursiune în timp, punctând principalele repere din istoria heparinei, medicament care a împlinit un secol de utilizare.

„100 de ani nu au împlinit foarte multe medicamente, aspirina este printre ele, dar şi heparina, o moleculă extrem de importantă care face parte din categoria medicamentelor biologice şi profit de acest lucru să vă spun că Colegiul Farmaciştilor din România a iniţiat o dezbatere legată de medicamentele biologice, alături de toţi specialiştii care prescriu aceste medicamente, şi anul acesta, probabil cam peste o lună-două va fi o suită de cursuri online dedicate medicamentelor biologice”, a spus, în debutul prezentării, prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa.

„Heparina reprezintă o moleculă care a trecut proba timpului, având peste 100 de ani. Practic, în 2016 s-a împlinit suta de ani. Utilizarea iniţială a început în 1909, după care în 1911 de fapt Eugene Choay a fost cel care şi-a concentrat studiile legate de acest medicament. În 1916, un student a descoperit virtuţile pe care heparina le are. Doi ani mai târziu s-a instituţionalizat numele de heparină de la cuvântul „hepa” de la ficat şi mult mai târziu, abia în 1950, practic heparina este recunoscută datorită studiilor făcute pentru acţiunile terapeutice. Comercializarea începe în 1924, însă evidenţierea efectelor secundare a făcut ca această moleculă să fie restricţionată în ceea ce priveşte utilizarea fără prea multe teste iniţiale. Un alt lucru important despre heparină este faptul că în 1936 o companie suedeză produce pentru prima dată heparină de uz uman cu administrare intravenoasă. Până atunci nu se ştia mare lucru despre utilizarea pe orice cale a heparinei, după aceea s-a constatat că administrată oral ea devine inactivă, ceea ce este extrem de important. Abia în 1950 heparina este dovedită ca terapie pentru tromboză venoasă şi pentru acest lucru este utilizată şi în momentul de faţă”, a adăugat coordonatorul ştiinţific al simpozionului.

Şase tipuri de heparină, şi în România

În prezent, în România sunt înregistrate şase din cele opt tipuri de heparină utilizate. „Abia în 1976 apar moleculele fracţionate, extrem de important pentru că acestea au pornit de la structura chimică a heparinei defracţionate şi au dus la cele opt tipuri de heparină care sunt astăzi utilizate. Sunt înregistrate şi în România şase dintre ele. Mai târziu apar diverse adăugiri în legătură cu utilizarea diverselor heparine fracţionate”, a punctat prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa.

Siguranţă în administrare

În finalul prezentării, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România a arătat câteva din caracteristicile heparinei, medicament care are proprietatea de a împiedica coagularea sângelui. „Heparina este un medicament biologic şi acest lucru este important, este în concordanţă cu definiţia pe care Agenţia Europeană a Medicamentului o dă, şi anume „medicament care conţine una sau mai multe substanţe active produse sau obţinute dintr-o structură biologică.” Practic, de la microorganisme până la fracţionare de sânge există o sumedenie de medicamente biologice care au câteva caracteristici extrem de importante care le diferenţiază de substanţele chimic pure, e vorba de structuri care sunt complexe şi practic chiar de la un om la altul există variabilităţi mai mari decât cele obişnuite. Cum se obţin? Prin reproducerea substanţelor respective pe o serie întreagă de structuri umane, proteine, insulină, hormoni de creştere. Aş vrea să subliniez că insulina umană este practic primul medicament considerat în adevăratul sens al cuvântului medicament biologic şi care a fost înregistrat în 1980. Faţă de celelalte medicamente, pentru medicamentele biologice există o caracteristică importantă în afară de utilizarea pentru acţiune terapeutică, şi anume este vorba de siguranţa în administrare. De ce? Pentru că specific pentru toate medicamentele biologice este imunogenitatea care trebuie avută în vedere astfel încât în momentul în care se administrează să nu producă mai mult rău decât bine pacienţilor respectivi”, a menţionat prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa.

Alex TOTH