- redactia
- 0 comentarii
- 867 Vizualizări
Doamnele, sprijin important la performanțele Sumel & Viva Com
8 martie 2017Viva Com SRL și Sumel sunt printre puținele companii mureșene care au răzbit după 1990 în zona de producție. Cele două firme, care au în parte acționariat și management comun, se situează în topul celor mai activi agenți economici din zona prelucrărilor mecanice de precizie și a confecțiilor metalice. Detalii despre Viva Com SRL & Sumel și referitoare la aportul femeilor într-o zonă mai degrabă specifică bărbaților, am aflat de la Rodica Bândilă, administrator al SC Viva Com.
Reporter: Vă rog să ne prezentați pe scurt activitatea firmei Viva Com.
Rodica Bândilă: Viva Com şi-a început activitatea în anul 1994, în domeniul produselor de feronerie, iar mai apoi și-a extins producția în aria confecţiilor metalice, a mobilierului urban și de grădină, precum și a prelucrărilor mecanice de precizie. Colaborând cu firme de prestigiu din Europa de Vest, am reușit să creștem permanent gama de produse oferite clienţilor interni şi externi, dar și calitatea produselor. Puțini mureșeni cunosc faptul că la Viva Com este fabricat mobiler folosit în lanțul de magazine McDonald’s, ca urmare a unui contract semnat cu o firmă din Franța, colaborare care a început în urmă cu 11 ani. La ora actuală, celebrul lanţ de restaurante folosește pentru terase piese de mobilier realizate de specialişti ai firmei noastre. Activitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, crescând atât numărul de angajaţi cât şi diversitatea produselor oferite. În ultimii 4-5 ani, poziţia firmei este una de vârf, inclusiv la nivel naţional. Am reuşit ca în ultimii patru ani să avem distincţii, chiar și la nivel național, pe codurile CAEN specifice activității societății, respectiv prelucrări mecanice, locurile 1 şi 2 obținute la topurile organizate de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România venind ca o recunoaștere a evoluției activității societății.
Rep.: E un lucru mai puțin obișnuit ca o doamnă să conducă o activitate în industria prelucrărilor mecanice. A fost greu să vă familiarizați cu acest domeniu?
R.B.: Am venit în această firmă în 2004, deci acum 17 ani. Ca formare sunt economist, dar pe parcurs am învățat și multe detalii care țin de partea tehnică a activității noastre. Dacă întâlnești zilnic probleme legate de producție, ajungi în timp să înveți multe. Sigur, acest lucru nu poate decât să optimizeze activitatea de conducere. Ca administrator, e important să știi cât mai multe despre producție, să cunoști bine echipa. Din acest motiv, mare parte din zi, atât eu cât și domnul acționar și administrator Grigore Duma suntem în fabrică, lângă oameni.
Rep.: Se spune că bărbații sunt mai aplecați spre tehnică, dar la Viva Com aveți și doamne care folosesc strungul cu succes…
R.B.: În general, la freze sau la strunguri sunt mai pricepuți bărbații, dar nu e o regulă generală. Într-adevăr, avem frezorițe, strungărițe, rectificatoare, lăcătuși montatori precum și presatoare foarte bune, care pot rivaliza oricând cu bărbații în ceea ce fac. Femeile sunt conștiincioase, foarte minuțioase și stau bine cu răbdarea. Important este ca alături de bărbați să facă o echipă bună, competitivă. Consider că avem o astfel de echipă. De asemenea, societatea pune mare bază pe calitate și în acest sens a implementat sistemul de management integrat, ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 18001. Altfel nu poţi ţine pasul. Știm că trebuie să respectăm termenele de livrare, să respectăm calitatea produselor pe care le livrăm. Dacă suntem serioşi în relaţiile cu clienţii, beneficiem de încredere și de recomandări bune.
Rep.: Aveți și o divizie de transporturi, domeniu în care, de asemenea, predomină bărbații. Vă descurcați cu succes și pe acest segment. Dovada stă și faptul că la Topul Firmelor ați fost premiată la categoria “Cele mai bune femei manager”…
R.B.: Da, am dezvoltat și o divizie de transport, plecând de la necesitățile proprii. Seriozitatea, care înseamnă precizie și respectarea strictă a termenelor ne-a ajutat să creștem și în această zonă. În planurile pe 2017 figurează o dezvoltare mai amplă și pe divizia de transporturi.
Activitatea curentă a acestui segment este coordonată de femei, respectiv comenzi, contracte, relații cu clienții din țară și din străinătate, precum și partea economică de încasări și plăți. De altfel, fac precizarea că întreg compartimentul financiar-contabilitate este alcătuit din femei. Referitor la planurile pentru acest an, dorim, de asemenea, să ne lărgim baza de clienți pentru întreaga activitate, pentru a nu depinde de câteva contracte.
Rep.: Revenind la doamnele din firmele Viva Com și Sumel, vă invit să le transmiteți un gând, acum de 8 Martie..
R.B.: Le-aș spune să nu uite că în timp ce sunt soții sau mame, sunt și femei. Să aibă grijă de ele în acest sens, să nu uite de aprecierile pe care le merită. Le doresc să aibă parte de zile frumoase, sănătate și numai bucurii!
A consemnat Florin Marcel SANDOR
- Etichete:
- rodica bandila
- viva com
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu