Home / Sport / Karateka Tiger Budo, salbă de 15 medalii la Naționale

Karateka Tiger Budo, salbă de 15 medalii la Naționale

În cadrul Campionatului Național de Karate Kyokushin pentru Seniori și Juniori disputat la sfârșitul săptămânii trecute la Târgu Mureș, competiție organizată de clubul târgumureșean „Tiger Budo”, la care au participat peste 100 de sportivi de la 14 cluburi afiliate la Federația Română de Karate Kyokushin, clubul mureșean a participat cu un număr de 15 sportivi, antrenați de Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN.

Sportivii prezenți în competiție s-au întrecut atât la proba de kata, cât și la cea de kumite, pe categorii de vârstă și greutate, demonstrând, în primul rând pentru ei și apoi în fața adversarului, agilitate, tehnică, combativitate și spiritul specific artelor marțiale.

Din partea clubului Tiger Budo, pe lângă Sensei Traian Dumbrăvean, au participat alți doi sportivi și în calitate de arbitri, Alina Bogdan 1 Dan și Țintă Codruț 1 KYU.



 

Câștigătorii celor 15 medalii pentru mureșeni

Karateka clubului mureșean au urcat pe podium prin mai mulți sportivi, mulți dintre ei fiind dublu medaliați. Totalul medaliilor obținute a fost de 15, dintre care 3 de aur, 5 de argint și 7 de bronz.

În ordinea categoriilor de vârstă, performerii Tiger Budo au fost următorii: Norbert Szabo- locul I la kumite Juniori, categoria sub 60 kg și locul II la kata Juniori. Acesta a fost urmat pe podium la kumite de colegul său Norbert Tanaszi. La seniori B, Camelia Ștefan a obținut locul I la kata și locul I la kumite sub 55 kg; Ilona Markus, locul II la kumite sub 55 kg și locul III la kata, iar Andrea Căbuz a obținut locul II la kata. Tot la categoria B, de data aceasta masculin, s-au obținut două locuri III, prin Romulus Puia și Iustin Ceușan.

La categoria seniori A, la proba de kata fete s-a obținut un loc III prin Luminița Pogăcean, în timp ce Alina Bogdan, Annamaria Căbuz, Corina Hațegan au încheiat pe locul V. La masculin Alin Moga a obținut locul III, pe aceeași treaptă situându-se și Alin Sînmârtean 1 DAN, iar locul V a fost obținut de Ovidiu Mașca, toate în proba de kata. La proba de kumite sportivii s-au situat pe următoarele locuri: Alin Sînmărtean- locul II la categoria sub 65 kg, Ervin Simon 1 DAN- locul III la categoria sub 75 kg,  iar Alin Moga a obținut tot locul III la categoria sub 85 kg.

„Ca întotdeauna, este o onoare pentru clubul nostru că am organizat primul campionat național din acest an competițional la Târgu Mureș și am reușit să aducem în orașul nostru pe unii dintre cei mai buni sportivi din Kyokushin-ul românesc. În ceea ce privește rezultatul clubului „Tiger Budo” și rezultatele sportivilor, ca de obicei, nu pot să spun decât faptul că munca depusă se transpune în rezultate pozitive, dar până la urmă artele marțiale ne vorbesc despre autodepășire și nu despre învingerea unui adversar”, a fost declarația antrenorului clubului Tiger Budo, Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

VIDEO: Mureșenii stau acasă: Zsuzsa Cheșa face gimnastică

Cotidianul Zi de Zi lansează o provocare, sperăm atractivă și plăcută, pentru locuitorii județului Mureș …