Edificiile vremii. Clădirea UMF adăpostea Liceul Militar ”Mihai Viteazul” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2022 Vizualizări

Edificiile vremii. Clădirea UMF adăpostea Liceul Militar ”Mihai Viteazul”

Detalii din istoria îndelungată a orașului în care ne-am născut ne trezesc întotdeauna curiozitatea, ba chiar, cunoscându-le, simțim o mândrie citadină, să o numesc așa. Iar de această dată este vorba despre o construcție cu întemeiate pretenții de monument arhitectonic și, în plus, cu un important rol în viața orașului dar și a țării,  clădirea UMF. Iată așadar, amănunte de interes din istoria cunoscutului edificiu.

Între anii 1918 – 1940, între zidurile actualei Universității de Medicină și Farmacie a funcționat, la Târgu-Mureș, Liceul Militar „Mihai Viteazul”, înființat prin Înalt Decret dat de Regele Ferdinand. Prin raportul său din 17 august 1918, generalul Artur Vaitoianu – comandant al Armatei a II-a în prima parte a anului 1918, iar mai târziu prim-ministru, în mandatul său desfășurându-se primele alegeri din România Mare -, solicita înființarea de noi licee militare pentru instruirea tineretului din Transilvania, Banat si Basarabia. Prin Înaltul Decret Regal din 23 septembrie 1919, dat la Castelul Peleș de Regele Ferdinand, se aproba înființarea liceelor militare la Târgu-Mureș și Chișinău, începând chiar din acel an. Ziua de 15 noiembrie 1919 avea să fie data de naștere a liceului militar, zi memorată de zecile de promoții care vor urma, sub deviza ”Non scolae sed vitae discimus – Nu învățăm pentru școala, ci pentru viață!”

Prin activitățile și rezultatele pe care le vor obține viitorii absolvenți, ei vor contribui la formarea prestigiului „cuibului de șoimi” de la Mureș. Începând cu data de 30 martie 1920, prin Înaltul Decret nr. 880, Liceul Militar din Târgu-Mureș primește numele ”Mihai Viteazul”, un act de venerație pentru domnitorul viteaz si vizionar. Unitatea de învățământ militar avea și un patron spiritual, Sfântul Nicolae.

Istoria liceului este strâns legată de parcursul istoriei neamului, de evenimentele dramatice ce vor urma peste ani. În plină perioadă de afirmare a liceului militar, intervine tragicul strămutşrii sale. Ca urmare a izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial și în urma Diktatului de la Viena, în septembrie 1940, Liceul Militar „Mihai Viteazul” este strămutat la Timișoara, în condiții tragice sufletești și materiale pentru cadrele didactice și pentru elevi. În anul 1946, noua instituție liceală timișoreană devine Liceul Armatei „Mihai Viteazul”.

Dar când a fost ridicată clădirea de la Târgu-Mureș și de ce acea construcție cazonă, cu anexe în perimetrul său? Construcția a fost ridicată între anii 1906 și 1907 pentru a adăposti un gimnaziu cezaro-crăiesc și cuprindea clădirea centrală, pentru cursurile de învățământ, o clădire etajată cu locuințe pentru profesori și cazarma pentru elevi.

Revenim la anul 1919, când instituția devine Liceul Militar ”Mihai Viteazul”, prin Decret regal, și funcționează aici până când cumpăna grea a istoriei decide mutarea în vestul țării, în 1940. După sfârșitul războiului, în 1945, edificiul de la Târgu-Mureș devine sediu pentru învățământul superior în științe medicale și contribuind, astăzi, la renumele orașului în domeniul medicinei. Iar, pe lângă rolul său academic, remarcabilă rămâne arhitectura întregului ansamblu, lucrările de restaurare și renovare din ultimii ani punând în valoare frumusețea construcției.

Lia VINŢELER

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE