Producătorii tradiţionali, micile afaceri şi voluntariatul au înflorit pe traseul de biciclete Viscri – Sighişoara Reportaj
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 458 Vizualizări

Producătorii tradiţionali, micile afaceri şi voluntariatul au înflorit pe traseul de biciclete Viscri – Sighişoara

Primul traseu de mountain-bike din România, care pe parcursul a 100 de kilometri interconectează opt sate săseşti, începând de la Viscri până la Sighişoara, cu scopul de a promova peisaje naturale, culturale şi istorice, unice în Europa, a dus la dezvoltarea turismului în zonă, a micilor afaceri locale bazate pe produse tradiţionale, a serviciilor şi a voluntariatului.
Specialistul în dezvoltarea afacerilor agricole din cadrul Fundaţiei ADEPT din Saschiz, Ben Mehedin, a declarat pentru Agerpres că acest traseu de mountain-bike, început în 2011 dintr-o economie făcută la un proiect finanţat prin Inovation Norway şi finalizat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă, a pus bazele unui model de turism durabil în zonă, unic la acea dată în România.
Potrivit lui Ben Mehedin, traseul parcurge atât zone special amenajate din reţea, cât şi dealuri cu iarbă, drumuri forestiere, uliţe din satele vechi, curţile bisericilor fortificate, în această reţea fiind cuprinse satele Viscri – Buneşti – Criţ- Meşendorf – Cloaşterf – Saschiz – Archita – Daia, punctul final fiind oraşul medieval Sighişoara.
„Am constatat cu bucurie că această pistă aduce comunitatea împreună. Sunt oameni care vor să se implice în curăţarea pistei, cei care aveau un birtuleţ în zonă au fost primii care au dorit să se implice. Alţii au venit cu idei de avea service de biciclete, de transport, deja există un proiect de închiriat biciclete. De la un obiectiv, cum e pista de biciclete, se dezvoltă serviciile, voluntariatul – ceea ce pe mine mă bucură, pentru că în România nu s-a mai făcut voluntariat”, a spus Ben Mehedin.
Reprezentantul Fundaţiei ADEPT a arătat că traseul de biciclete are o poveste „destul de interesantă”, care a pornit de la un fost membru al fundaţiei, Cornel Stanciu, şi de la o economie făcută în cadrul unui proiect care nu avea legătură cu pistele de biciclete.
„Noi am avut un coleg, Cornel Stanciu, pasionat de sport. De la el am înţeles ce înseamnă dictonul „dacă alegi să faci ceea ce îţi place, nu o să munceşti nicio zi din viaţa ta”. În cadul unui proiect pe care l-am avut prin Inovation Norway, într-un program de dezvoltare durabilă pentru România şi Bulgaria, pentru susţinerea producătorilor din Situl Natura 2000 Sighişoara-Târnava Mare, accentul se punea pe comercializarea produselor, în special pe lapte, fiind o zonă cunoscută pentru producţia de lapte. Pe noi ne interesa creşterea numărului de vite în zonă, astfel încât oamenii să aibă grijă de pajişti, să cosească, să le întreţină. În cadrul proiectului noi am recuperat nişte bani, nu am cheltuit tot ce am primit şi am întrebat finanţatorul. Inovation Norway are o finanţare flexibilă, din moment ce au dat banii, iar tu te-ai descurcat mai bine şi ai economisit, ei sunt de acord. Aşa că am mers pe dezvoltarea turismului, pentru că şi turismul aduce în zonă venituri – pe noi ne interesează ideea de venit suplimentar care să îi permită gospodarului din zonă o anumită flexibilitate în activităţile pe care le are. Deci pe dezvoltarea turismului noi am propus atunci un traseu de bicicletă, prin livadă, pe pajişti, prin pădure, între Meşendorf şi Criţ. Nu era foarte lung, avea vreo 8 kilometri”, a spus Ben Mehedin.
Acesta a arătat că, după construirea celor 8 kilometri de pistă pentru biciclete numărul turiştilor pasionaţi de drumeţii a crescut simţitor, în primii doi ani fiind de circa 3000, toţi veniţi cu bicicletele proprii. Turiştii au început să se cazeze la pensiunile din zonă, să consume produsele locale, aşa că reprezentanţii Fundaţiei ADEPT au realizat că zona are un mare potenţial de dezvoltare dacă pista va fi prelungită.
„Atunci când au existat fonduri disponibile de la Guvernul Elveţiei, prin programul româno-elveţian de cooperare, am făcut o solicitare ca să facem o reţea de trasee de bicicletă, care să lege satele din zonă. În cele din urmă avem peste 100 de kilometri de traseu, de la Viscri până la Sighişoara, pe creastă – Buneşti, Criţ, Meşendorf, Cloşterf, Daia, Saschiz, Vulcan. Pista nu coboară de pe creastă, ajunge până în Sighişoara, trecând pe lângă Şapartoc, care e un sat extraordinar. Apoi avem un traseu care leagă Saschizul de Archita şi Archita de Roadeş. Deci e un traseu destul de generos în ceea ce oferă mult ca peisaj, ca experienţă, ca adrenalină. Toate acestea în perspectiva unui turism ecologic, verde, pentru că zona e propice pentru acest turism ecologic, cultural şi istoric”, a afirmat Ben Mehedin.
Proiectul finanţat prin grantul elveţian a prevăzut şi organizarea unei competiţii, astfel că a fost iniţiată Transilvania Bike Trails Race, care în 2016 a ajuns la a treia ediţie şi a consemnat un număr record de participanţi: peste 520 de persoane.
„Transilvania Bike Trails Race este un concurs de biciclete şi în cadrul acesteia special punem punctele de control, de hidratare în incinta bisericilor de pe traseu, tocmai ca bicicliştii să vadă şi să înţeleagă contextul în care am dezvoltat acest traseu. În 2016, la Transilvania Bike Trails Race am avut 520 de biciclişti. Noi vom continua competiţia şi în afara proiectului, pentru că este o activitate extraordinară, nu doar de promovare, de vizibilitate, ci este o activitate prin care se creează o legătură între turist şi această zonă, pentru că bicicliştii sunt iubitori de natură, dornici să cunoască locuri extraordinare. Aceştia vin cu familii, prieteni. Mai există un fenomen care se dezvoltă, activităţi bike & brunch, care mişcă în zonă foarte mulţi turişti. Există un aflux foarte mare. Traseul oferă infrastructura pentru organizarea multor evenimente de dezvoltare”, a arătat interlocutorul.
Traseul a fost realizat în aşa fel încât să nu aibă nici pante dificile, nici să nu fie spălat de ape, iar pentru a veni în sprijinul turiştilor au mai fost realizate o broşură şi o hartă şi a fost dezvoltată o aplicaţie pentru smartphone.
„O realizare a proiectului este o aplicaţie pentru Ssmartphone în care sunt trecute nu doar punctele de intrare şi ieşire de pe traseu, ci şi zonele de vizitat din satele din apropiere, locurile în care se poate mânca, locuri de odihnă. Turiştii când vin, atunci caută. Aplicaţia e funcţională pe Android deja. Avem hartă, cu detalii de genul teren arabil, fâneaţă, păşune, toate cu coordonate GPS. Ideea de mers pe bicicletă nu e nouă, ideea de traseu iarăşi nu e nouă, e nou modul în care am combinat mersul pe bicicletă cu latura ecologică-culturală-gastronomică, este o inovare în dezvoltarea turismului. A plecat de la o idee micuţă, a ajuns la un proiect de vizibilitate şi ajută concret la dezvoltarea zonei. Cei care vin aici aduc venituri. Cei care vor avea spirit antreprenorial, vor putea să beneficieze de pe urma acestui traseu”, a conchis Ben Mehedin.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE